E statusul ce l-am avut si la 18 ani, evident modificat acum. Ma simt excelent. Ii simt aproape pe cei dragi, primesc telefoane din juma in juma de ora, toti cei apropiati se gandesc la mine. E o zi superba. E soare afara, e cald si in inima mea.
20 e un alt inceput. Un inceput bun. Un prim pas in viata. Adevarata viata, cea cu planuri de viitor si cu fericire in coada. 20 E o varsta perfecta. E cea a visurilor implinite si a dorintelor realizate, a prietenilor adevarati, a nemuririi dragostei. E varsta la care as vrea sa nu imbatranesc. E aproape perfect.
Savurez picaturile de zambet de pe chipurile alor mei, savurez extazul de a exista.
22 februarie 2010 e un inceput sublim, inceputul varstei la care ma simt pregatit. Pregatit de a imi pregati fericirea.
Multumesc tuturor celor ce mi-au fost aproape si celor ce m-au avut in gand azi.
luni, 22 februarie 2010
duminică, 21 februarie 2010
AMR-2-zile Night & FUN-wid-friends
Laptaria lui Enache. Ora 18:20. Genial. Fum, muzica buna, atmosfera de party, veselie, harmalaie, sticle ciocnite, tipe dragute. Astept sa imi soseasca invitatii, ma asez la o masa, iau o Stela NA, pentru moment, totul foarte tare. Mai putin partea cu fumul. Sosesc cei cu pricina, depanam amintiri, radem, ne sicanam, ne amintim de faze din liceu, care mai de care mai penibile sau amuzante, o barfa mica, la modul care ce a mai facut si pe unde a mai ajuns si cum mai duce, intr-un cuvant o seara reusita. Asta in pofida faptului ca la 8 jumate a trebuit sa evacuam localul din cauza la niste luzari. Scuzati, Nightlosers. Drept urmare, am luat-o frumusel la pas si ne-am croit drum pe Magheru inspre Romana. Am tras la Mec si a urmat inca o repriza de rasete isterice si bancuri desuchiate.
Si mi-am tras un nou amic: Jack. Jack Daniel's. :D
PS: Ty Patratel, Master, Ardeia and Punc.
Post post scriptum: Punc, u owe me sumthing.
Si mi-am tras un nou amic: Jack. Jack Daniel's. :D
PS: Ty Patratel, Master, Ardeia and Punc.
Post post scriptum: Punc, u owe me sumthing.
miercuri, 17 februarie 2010
Era sa uit...
In drum spre noul mall misto din capitala, AFI Palace, adica in tramvaiul 25, am trait o alta experienta bizara. As in la un moment dat, incetinim si nu intelegeam de ce. Cam la cateva sute de metri in fata noastra era un alt tramvai, stationat, insa era ceva in neregula. Si zic asta pentru ca eram cam intr-o zona pustie, cu o sosea in stanga noastra, soseaua Progresului cred ca-i zice si in fine... Se urneste ala din fata intr-un tarziu. Ajungem noi in statia respectiva(atunci am realizat ca ala statuse atat in statie, whatever). Ei bine asa ceva nu am mai vazut in viata mea. Ma simteam ca un puscarias evadat. Erau, fara sa exagerez, aproximativ 8~10 politisti si in rest, pana la 10~15 de controlori in statie. Fix ca la parnaie. Si scriau gaborii, p***-m-as in palariile lor, la amenzi cat nu au scris in viata lor la examenele pe care le-au copiat. Deci saracii nici in generala nu au scris atat, cand le dicta invatatoarea. Serios! Urca o femeie sa ne verifice BELETU sau ABONAMENTU si dupa ce ma holb insistent la jaful ei de legtimatie, cu husa ciobita si vai mama ei, aratata pe dos, se simte tanti si o intoarce astfel incat sa desifrez din ea ca e controloare, ii intind biletul uitandu-ma pe geam. Am mai povestit episoade similare, cred. Coboara. Si se duce in grupul ei si clampane seminte. Scuipand pe jos cojile. Ceilalti, capsomani sau curcanei, ce nu erau bizi luand spaga/scriind amenzi mimau high-life-ul fumand sau povestind... who knows what? Politici probabil. SI ERAM ORIPILAT!!! AM AJUNS IN ORASUL MEU NATAL SA FIU CONTROLAT CA UN INFRACTOR?!?!?! 3 urca in tramvai, restul stau jos sa nu cumva sa indrazneasca cineva sa coboare... Ca intra la interogatoriu. Cu organu'. Nu va spun care, doar atat: nu va e rusine! Penibililor! Si parasutelor! Cu o clasa in plus fata de cate culori are steagul pe care voi jurati iar eu mictionez asupra lui si a juramantului vostru. Urasc raziile, sistemul si ratatii de bugetari. Pe toti. Tara e de cacat, dar cu voi, devine de balega.
Reviving the Bucharest spirit
Azi-noapte am dormit la un prieten de-al meu. Sta undeva pe la Piata Sfantul Gheorghe. So, a trebuit sa merg pe jos ca sa ajung azi acasa. Si tocmai uitasem cum este sa mergi prin jeg si flegme, mai nou afise cazute in zapada flescaita si transformate intr-un fel de pasta, cum e sa urci in masina si sa iti tuseasca toti mosii inspre tine, sau sa fii calcat de babe disperate sa prinda loc pe scaun. De asemenea, am uitat cum e sa faci 100 de metrii in masina fiind, in 20 de minute, din cauza aglomeratiei, iar penibilii de politisti nu fac altceva decat sa dea vertiginos din palme crezand ca descongestioneaza traficul... Insa, ce mi-a placut la mine a fost faptul ca simteam ca acolo apartin. In haosul ala. In freamatul continuu de pe strazi. Simteam ca traiesc si orasul respira cu mine. Ca suntem in acelasi ritm. Ca rezonam. Deci tot am ramas bucurestean. :D
Seara am petrecut-o in compania iubitilor mei prieteni din Vianu. La un Burger King, pentru ca duc lipsa de fast-foodul asta in Timi. Si imi lasa si acum gura apa cand ma gandesc la namila de triplu whooper devorat de catre subsemnatul. Of, cum sa slabesc eu in felul asta?!
Si o surpriza neplacuta a inchieat seara si consta in faptul ca mi-am deschis mailul si hopaaaaaaaaa. Am primit un e-mail prin care mi se cerea sa completez calendarul cu ziua mea de nastere celei mai josnice fiinte pe care am cunoscut-o ever, o zdreanta ce mi-a mancat o parte buna din ani. Un gunoi. Si Doamne fereste sa ma reintalnesc cu ea ever. Pentru ca sunt dispus sa ma dezlantui. Nu ma intereseaza absolut deloc ce si cum si de ce in legatura cu ea. Ma aprind numai cand imi amintesc numele. Chipul aproape l-am uitat deplin. Daca exista o combinatie intre ura, dispret, nepasare, nervi si cele mai negre ganduri pe care le am fata de cineva si toate acestea reunite poarta un nume, as vrea sa stiu si eu cum se cheama.
Asa mi-am incheiat seara. Si postul acesta.
Seara am petrecut-o in compania iubitilor mei prieteni din Vianu. La un Burger King, pentru ca duc lipsa de fast-foodul asta in Timi. Si imi lasa si acum gura apa cand ma gandesc la namila de triplu whooper devorat de catre subsemnatul. Of, cum sa slabesc eu in felul asta?!
Si o surpriza neplacuta a inchieat seara si consta in faptul ca mi-am deschis mailul si hopaaaaaaaaa. Am primit un e-mail prin care mi se cerea sa completez calendarul cu ziua mea de nastere celei mai josnice fiinte pe care am cunoscut-o ever, o zdreanta ce mi-a mancat o parte buna din ani. Un gunoi. Si Doamne fereste sa ma reintalnesc cu ea ever. Pentru ca sunt dispus sa ma dezlantui. Nu ma intereseaza absolut deloc ce si cum si de ce in legatura cu ea. Ma aprind numai cand imi amintesc numele. Chipul aproape l-am uitat deplin. Daca exista o combinatie intre ura, dispret, nepasare, nervi si cele mai negre ganduri pe care le am fata de cineva si toate acestea reunite poarta un nume, as vrea sa stiu si eu cum se cheama.
Asa mi-am incheiat seara. Si postul acesta.
luni, 15 februarie 2010
Thoughts
Imi place sa beau. Si urasc sa fiu beat. Si ca un facut, cifra 4 parca e cea mai tare. Din nou, ca si la balul din a 12-a, cele 4 shoturi de tequila m-au rapus. Urasc. Simt ca pierd lupta cand ma imbat. Plus ca e senzatia aia naspa ca ai ratat evenimentele, tre sa-ti povesteasca altu' ce si cum s-a intamplat, cum au curs lucrurile. Doamne, ce mai urasc sa ma imbat. Si de ce iar din 4 shoturi date unul dupa altul? Simt ca si cum as fi fost furat, amagit, ca o marioneta in mainile pricepute ale alcoolului, care isi instaleaza fortele miseleste in mine si ma domina. Si ma culc. Si o iau de la inceput.
~~~~***~~~~
Era petrecerea de 20 de ani. Imi serbam schimbarea prefixului cu o saptamana mai devreme, impreuna cu colegi si colege simpatici. Un grup restrans de amici. Atmosfera e super, muzica buna, spre deosebire de alte seri, localul cam gol, as putea zice perfect pentru a ne manifesta, urla, zbiera, rade si alte apucaturi hilare pentru niste tineri trecuti de primul semestru al politehnicii. M-am simtit bine. M-am simtit important. M-am simtit genial. Desi nu ma incanta faptul ca incurand implinesc doua decenii, parca suna mai bine douazeci decat nouasprezece. Nu? Te duci la una, te recomanzi, intamplator, de dragul conversatiei te intreaba "Craiule, cati ani ai?" iar tu vii cu buzduganul "DOUAZECI" si ii strapungi scutul inimii, o farami si devine toata a ta. Nu ramane decat sa o savurezi si sa ramai cu ranjetul pe buze pentru ca ai dat lovitura. Glumesc. Nu simt nicio deosebire acum cand imi traiesc ultimele zile din cei 19 ani trecuti, fata de atunci cand voi pasi sfios si temator in tainele celui de-al 20-lea. Insa amintirile stranse la trecerea dintre ani vor fi pastrate de mine mereu. Nu am sa uit noaptea in care am iesit cu cei dragi ai mei din Timisoara. Si e cu atat mai deosebita amintirea, cu cat pui ca ei sunt colegii mei de studentie. Am ce le povesti plozilor mei.
~~~~****~~~~
Tot sambata am serbat si alaturi de cele mai importante persoane pentru mine din micul oras de pe Bega. De domnul si doamna X. Am tinut mortis sa fie si ei partasi la "marele eveniment" pentru ca ii consider mai mult decat niste simpli oameni. Ii consider unchii mei. Pentru mine ei reprezinta o cheie. Este cheia care mi-a deschis noi usi spre orizonturi minunate. Este cheia fara de care acum nu stiu unde si in stare as fi fost. Sunt patronii mei. Ingerii mei pazitori.
~~~~****~~~~
Urmeaza sambata seara. Bagajul e facut, strang prin casa, radiez de fericire ca ma intorc in Bucuresti. Cealalta casa. Adica celalalt ACASA. Calatoria a fost lunga, si grea, poate unde ma dezobisnuisem cu drumul lung si anost si fetele plictisitare si enervante ale celor din vagon. Habar n-am. Stiu doar ca atat de plictisitoare si de tampita calatorie nu am mai avut de cand am mers prima data la Timisoara cu trenul, adica prin clasa a 10-a. Skip. Ajung unde vroiam: tot entuziasmul meu s-a stins odata cu jegul din Bucuresti, cu gropile, pardon, craterele din asfalt, cu mormanul de zapada stropita cu namol si mizerie de la marginea trotuarului, cu ratatii din trafic, care, de nervi azi nu am mai suportat tupeul unuia si dupa claxoane insistente, l-am depasit si i-am taiat calea ca ultimul tigan... Of. Abia astept sa-mi vad prietenii de aici si sa ard gazul de pomana in Laptarie.
~~~~****~~~~
Bye bye sesiune. S-a dus si panarama asta. Gata cu distractiile nocturne, care mi-au dereglat bioritmul in asa hal, incat acum eu parca sarbatoresc revelionul in fiecare noapte, pentru ca mai devreme de 4 nu pot dormi, adio cursuri scrise in word si listate in complex tip "copiuta", adio foi scrise ca la masina cu aceleasi teoreme de enshpe mii de ori... raman numai restantele =))) ROFL ^.^
Pot zice ca din cauza analizei, ce mi-a taiat tot cheful de invatat, fiind primul examen picat, as in 0 out of 1, ulterior nu am facut decat sa imi introduc piciorul si am lasat sa vina de la sine totul. Si surprinzator, cu minim de efort depus am trecut 2 examene din 4. Sublim. Adica nu, SUPERB, dupa cum i-am zis profului de algebra cand el mi-a comunicat ca am facut de un 5 acolo. Foarte comic omul ala. As vrea sa mai pastrez legatura cu el daca as putea.
Pe viitor... Nu stiu. Doar unele asteptari. In rest, spontaneitatea si ce-o da Dumnezeu. Sper sa fie lucruri bune. Si placute.
~~~~***~~~~
Era petrecerea de 20 de ani. Imi serbam schimbarea prefixului cu o saptamana mai devreme, impreuna cu colegi si colege simpatici. Un grup restrans de amici. Atmosfera e super, muzica buna, spre deosebire de alte seri, localul cam gol, as putea zice perfect pentru a ne manifesta, urla, zbiera, rade si alte apucaturi hilare pentru niste tineri trecuti de primul semestru al politehnicii. M-am simtit bine. M-am simtit important. M-am simtit genial. Desi nu ma incanta faptul ca incurand implinesc doua decenii, parca suna mai bine douazeci decat nouasprezece. Nu? Te duci la una, te recomanzi, intamplator, de dragul conversatiei te intreaba "Craiule, cati ani ai?" iar tu vii cu buzduganul "DOUAZECI" si ii strapungi scutul inimii, o farami si devine toata a ta. Nu ramane decat sa o savurezi si sa ramai cu ranjetul pe buze pentru ca ai dat lovitura. Glumesc. Nu simt nicio deosebire acum cand imi traiesc ultimele zile din cei 19 ani trecuti, fata de atunci cand voi pasi sfios si temator in tainele celui de-al 20-lea. Insa amintirile stranse la trecerea dintre ani vor fi pastrate de mine mereu. Nu am sa uit noaptea in care am iesit cu cei dragi ai mei din Timisoara. Si e cu atat mai deosebita amintirea, cu cat pui ca ei sunt colegii mei de studentie. Am ce le povesti plozilor mei.
~~~~****~~~~
Tot sambata am serbat si alaturi de cele mai importante persoane pentru mine din micul oras de pe Bega. De domnul si doamna X. Am tinut mortis sa fie si ei partasi la "marele eveniment" pentru ca ii consider mai mult decat niste simpli oameni. Ii consider unchii mei. Pentru mine ei reprezinta o cheie. Este cheia care mi-a deschis noi usi spre orizonturi minunate. Este cheia fara de care acum nu stiu unde si in stare as fi fost. Sunt patronii mei. Ingerii mei pazitori.
~~~~****~~~~
Urmeaza sambata seara. Bagajul e facut, strang prin casa, radiez de fericire ca ma intorc in Bucuresti. Cealalta casa. Adica celalalt ACASA. Calatoria a fost lunga, si grea, poate unde ma dezobisnuisem cu drumul lung si anost si fetele plictisitare si enervante ale celor din vagon. Habar n-am. Stiu doar ca atat de plictisitoare si de tampita calatorie nu am mai avut de cand am mers prima data la Timisoara cu trenul, adica prin clasa a 10-a. Skip. Ajung unde vroiam: tot entuziasmul meu s-a stins odata cu jegul din Bucuresti, cu gropile, pardon, craterele din asfalt, cu mormanul de zapada stropita cu namol si mizerie de la marginea trotuarului, cu ratatii din trafic, care, de nervi azi nu am mai suportat tupeul unuia si dupa claxoane insistente, l-am depasit si i-am taiat calea ca ultimul tigan... Of. Abia astept sa-mi vad prietenii de aici si sa ard gazul de pomana in Laptarie.
~~~~****~~~~
Bye bye sesiune. S-a dus si panarama asta. Gata cu distractiile nocturne, care mi-au dereglat bioritmul in asa hal, incat acum eu parca sarbatoresc revelionul in fiecare noapte, pentru ca mai devreme de 4 nu pot dormi, adio cursuri scrise in word si listate in complex tip "copiuta", adio foi scrise ca la masina cu aceleasi teoreme de enshpe mii de ori... raman numai restantele =))) ROFL ^.^
Pot zice ca din cauza analizei, ce mi-a taiat tot cheful de invatat, fiind primul examen picat, as in 0 out of 1, ulterior nu am facut decat sa imi introduc piciorul si am lasat sa vina de la sine totul. Si surprinzator, cu minim de efort depus am trecut 2 examene din 4. Sublim. Adica nu, SUPERB, dupa cum i-am zis profului de algebra cand el mi-a comunicat ca am facut de un 5 acolo. Foarte comic omul ala. As vrea sa mai pastrez legatura cu el daca as putea.
Pe viitor... Nu stiu. Doar unele asteptari. In rest, spontaneitatea si ce-o da Dumnezeu. Sper sa fie lucruri bune. Si placute.
luni, 8 februarie 2010
Bosumflat
Incepe ziua dragut, desi oboseala acumulata se resimte, afara era frumos, nu ningea, nu era frig...era destul de bine pentru o zi de februarie. Si nu ploua.
Vestea buna isi face aparitia (era si cazul dupa mitralierele de vesti proaste) pe la amiaza cand aflu ca imi pot procura 3 jocuri originale, pe gratis, printr-o oferta. Evident ca eu consider asta ca si cum as fi castigat la Loto. Sau la loz in plic. Adica sunt un fan al jocurilor si de ceva vreme am inceput sa le cumpar pentru ca sa le pot juca pe net. Nu ca as fi mare combatant al pirateriei. Exclus. Nu in Romania si nici pe salariile de aici. Este pura pasiune sau snobism. Numiti cum vreti. Nu-mi pasa. Imi consum euforia in cateva zeci de minute de joc si de torturat shoboclick-ul si tastatura, dupa care ma topeste somnul, deci ma culc. Seara, aparent o idee buna de a ucide timpul, urmez propunerea unor prieteni apropiati de a iesi in oras. Sa mancam. Nu se putea altfel. Deci ne strangem vreo 12 insi pana la urma si ne punem pe devorat. La masa nu cunosteam decat pe cei 5 amici. Restul erau straini. Si sunt. Prezentari nu s-au facut din diverse motive, necunoscute, deci presupun ca din prostie. La un moment dat, o fiinta penibila, pe un ton rastit, porunceste sa fie mutat un scaun. Cum eu si cei 2 tovarasi de haplit eram ocupati cu pleasca de pizza din farfurie, evident ca nu ne-am sinchisit de rozatoarea vorbitoare, ci am continuat sa mancam. Persista in a da ordine. Unul se abtine, altul e prea neinteresat, deci cel care da replica este nimeni altul decat bucuresteanul. Replica dura. Urmeaza manifesstarea unei femei iritate, stiti cu totii cum fac, cum li se urca sangele la cap si dau afara cam tot ce le proceseaza dovleacul. Bla bla bla bla bla... Concluzia sunt un nesimtit. Si am nevoie de codul bunelor maniere. Asta pt ca nu o bagam in seama in timpul isteriei si pentru ca nu am avut chef sa ma ridic. In fine. Aveam replici. MULTE. Si puteam sa le scot afara din mine dar riscam sa se holbeze tot restaurantul la noi. Deci nu. Am tacut. Si nu-mi place de mine. Adica pentru faptul ca am raspuns cu aceeasi moneda la tembelismul lor, sunt socotit unul dintre ei? Sincer cred ca am vazut multe locuri si am trait intr-un mediu mai elevat decat a trait ea si toata familia ei de 3 generatii incoace, la un loc. Si nu pentru ca sunt din capitala. Niciodata nu mi-a placut sa ma laud cu asta, pentru ca este o simpla intamplare. Este o eroare a norocului. Deobicei el nu tine cu mine. Ci pentru ca mi-am dorit sa stiu sa ma port si am studiat cartea recomandata de ea, in schimb domnia sa nici nu cred ca a catadicsit sa ii atinga copertile. Daca as vorbi fata in fata cu ea, as avea nenumarate motive sa-i dau pentru care m-am purtat asa. Insa nu cred ca va intelege. Nici nu stiu de ce ma consum atat. Urasc cand in calea mea gasesc prosti, iar daca ei sunt atat de prosti incat nu pot constientiza avand o sumedenie de argumente sub nas, acest lucru, atunci ii detest.
Concluzia: uite asa mi-a stricat o tipa seara.
Vestea buna isi face aparitia (era si cazul dupa mitralierele de vesti proaste) pe la amiaza cand aflu ca imi pot procura 3 jocuri originale, pe gratis, printr-o oferta. Evident ca eu consider asta ca si cum as fi castigat la Loto. Sau la loz in plic. Adica sunt un fan al jocurilor si de ceva vreme am inceput sa le cumpar pentru ca sa le pot juca pe net. Nu ca as fi mare combatant al pirateriei. Exclus. Nu in Romania si nici pe salariile de aici. Este pura pasiune sau snobism. Numiti cum vreti. Nu-mi pasa. Imi consum euforia in cateva zeci de minute de joc si de torturat shoboclick-ul si tastatura, dupa care ma topeste somnul, deci ma culc. Seara, aparent o idee buna de a ucide timpul, urmez propunerea unor prieteni apropiati de a iesi in oras. Sa mancam. Nu se putea altfel. Deci ne strangem vreo 12 insi pana la urma si ne punem pe devorat. La masa nu cunosteam decat pe cei 5 amici. Restul erau straini. Si sunt. Prezentari nu s-au facut din diverse motive, necunoscute, deci presupun ca din prostie. La un moment dat, o fiinta penibila, pe un ton rastit, porunceste sa fie mutat un scaun. Cum eu si cei 2 tovarasi de haplit eram ocupati cu pleasca de pizza din farfurie, evident ca nu ne-am sinchisit de rozatoarea vorbitoare, ci am continuat sa mancam. Persista in a da ordine. Unul se abtine, altul e prea neinteresat, deci cel care da replica este nimeni altul decat bucuresteanul. Replica dura. Urmeaza manifesstarea unei femei iritate, stiti cu totii cum fac, cum li se urca sangele la cap si dau afara cam tot ce le proceseaza dovleacul. Bla bla bla bla bla... Concluzia sunt un nesimtit. Si am nevoie de codul bunelor maniere. Asta pt ca nu o bagam in seama in timpul isteriei si pentru ca nu am avut chef sa ma ridic. In fine. Aveam replici. MULTE. Si puteam sa le scot afara din mine dar riscam sa se holbeze tot restaurantul la noi. Deci nu. Am tacut. Si nu-mi place de mine. Adica pentru faptul ca am raspuns cu aceeasi moneda la tembelismul lor, sunt socotit unul dintre ei? Sincer cred ca am vazut multe locuri si am trait intr-un mediu mai elevat decat a trait ea si toata familia ei de 3 generatii incoace, la un loc. Si nu pentru ca sunt din capitala. Niciodata nu mi-a placut sa ma laud cu asta, pentru ca este o simpla intamplare. Este o eroare a norocului. Deobicei el nu tine cu mine. Ci pentru ca mi-am dorit sa stiu sa ma port si am studiat cartea recomandata de ea, in schimb domnia sa nici nu cred ca a catadicsit sa ii atinga copertile. Daca as vorbi fata in fata cu ea, as avea nenumarate motive sa-i dau pentru care m-am purtat asa. Insa nu cred ca va intelege. Nici nu stiu de ce ma consum atat. Urasc cand in calea mea gasesc prosti, iar daca ei sunt atat de prosti incat nu pot constientiza avand o sumedenie de argumente sub nas, acest lucru, atunci ii detest.
Concluzia: uite asa mi-a stricat o tipa seara.
sâmbătă, 6 februarie 2010
Fugitiv
Era ora 3 noaptea cand eu ma cautam in buzunarul de la geaca dupa chei. Privesc in sus, latura de bloc dinspre straduta, TOATE luminile stinse. Oameni cuminti. Se culca devreme, se trezesc devreme, dorm 8 ore pe noapte, intr-o coaja de nuca, bioritm sanatos. Am urcat anevoios cele 3 etaje, am deschis lumina pe holul apartamentului, m-am facut comod. Am dat drumul la muzica, un surf mic pe net, vreo 20 de minute de joc unde constat uimit ca nu ma pot aduna sa pun tinta pe zombies... Mi se face somn si ma culc.
Dimineata asta m-am trezit cu lipsa de chef acuta. Un argument elcovent: mi-am servit micul dejun, celebrul OUSHOR, pe la 5 dupa amiaza. Cred ca iar am racit. Afara vremea m-a imbiat la trandaveala, ningea cand am aerisit camera, deci slabe sanse sa fi avut chef de ceva astazi in afara de a freca menta.
Ma paste ultimul examen. Ultimul hop. Apoi evenimente mai...senine, sper eu. Ma doare capul de la atata vreme pierduta in fata laptopului. Si din cauza asta am sa inchei aici secul meu post de acum.
PS: nu pot sa pricep cum de Timisoara e un oras asa linistit...
Dimineata asta m-am trezit cu lipsa de chef acuta. Un argument elcovent: mi-am servit micul dejun, celebrul OUSHOR, pe la 5 dupa amiaza. Cred ca iar am racit. Afara vremea m-a imbiat la trandaveala, ningea cand am aerisit camera, deci slabe sanse sa fi avut chef de ceva astazi in afara de a freca menta.
Ma paste ultimul examen. Ultimul hop. Apoi evenimente mai...senine, sper eu. Ma doare capul de la atata vreme pierduta in fata laptopului. Si din cauza asta am sa inchei aici secul meu post de acum.
PS: nu pot sa pricep cum de Timisoara e un oras asa linistit...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
