Imi place sa beau. Si urasc sa fiu beat. Si ca un facut, cifra 4 parca e cea mai tare. Din nou, ca si la balul din a 12-a, cele 4 shoturi de tequila m-au rapus. Urasc. Simt ca pierd lupta cand ma imbat. Plus ca e senzatia aia naspa ca ai ratat evenimentele, tre sa-ti povesteasca altu' ce si cum s-a intamplat, cum au curs lucrurile. Doamne, ce mai urasc sa ma imbat. Si de ce iar din 4 shoturi date unul dupa altul? Simt ca si cum as fi fost furat, amagit, ca o marioneta in mainile pricepute ale alcoolului, care isi instaleaza fortele miseleste in mine si ma domina. Si ma culc. Si o iau de la inceput.
~~~~***~~~~
Era petrecerea de 20 de ani. Imi serbam schimbarea prefixului cu o saptamana mai devreme, impreuna cu colegi si colege simpatici. Un grup restrans de amici. Atmosfera e super, muzica buna, spre deosebire de alte seri, localul cam gol, as putea zice perfect pentru a ne manifesta, urla, zbiera, rade si alte apucaturi hilare pentru niste tineri trecuti de primul semestru al politehnicii. M-am simtit bine. M-am simtit important. M-am simtit genial. Desi nu ma incanta faptul ca incurand implinesc doua decenii, parca suna mai bine douazeci decat nouasprezece. Nu? Te duci la una, te recomanzi, intamplator, de dragul conversatiei te intreaba "Craiule, cati ani ai?" iar tu vii cu buzduganul "DOUAZECI" si ii strapungi scutul inimii, o farami si devine toata a ta. Nu ramane decat sa o savurezi si sa ramai cu ranjetul pe buze pentru ca ai dat lovitura. Glumesc. Nu simt nicio deosebire acum cand imi traiesc ultimele zile din cei 19 ani trecuti, fata de atunci cand voi pasi sfios si temator in tainele celui de-al 20-lea. Insa amintirile stranse la trecerea dintre ani vor fi pastrate de mine mereu. Nu am sa uit noaptea in care am iesit cu cei dragi ai mei din Timisoara. Si e cu atat mai deosebita amintirea, cu cat pui ca ei sunt colegii mei de studentie. Am ce le povesti plozilor mei.
~~~~****~~~~
Tot sambata am serbat si alaturi de cele mai importante persoane pentru mine din micul oras de pe Bega. De domnul si doamna X. Am tinut mortis sa fie si ei partasi la "marele eveniment" pentru ca ii consider mai mult decat niste simpli oameni. Ii consider unchii mei. Pentru mine ei reprezinta o cheie. Este cheia care mi-a deschis noi usi spre orizonturi minunate. Este cheia fara de care acum nu stiu unde si in stare as fi fost. Sunt patronii mei. Ingerii mei pazitori.
~~~~****~~~~
Urmeaza sambata seara. Bagajul e facut, strang prin casa, radiez de fericire ca ma intorc in Bucuresti. Cealalta casa. Adica celalalt ACASA. Calatoria a fost lunga, si grea, poate unde ma dezobisnuisem cu drumul lung si anost si fetele plictisitare si enervante ale celor din vagon. Habar n-am. Stiu doar ca atat de plictisitoare si de tampita calatorie nu am mai avut de cand am mers prima data la Timisoara cu trenul, adica prin clasa a 10-a. Skip. Ajung unde vroiam: tot entuziasmul meu s-a stins odata cu jegul din Bucuresti, cu gropile, pardon, craterele din asfalt, cu mormanul de zapada stropita cu namol si mizerie de la marginea trotuarului, cu ratatii din trafic, care, de nervi azi nu am mai suportat tupeul unuia si dupa claxoane insistente, l-am depasit si i-am taiat calea ca ultimul tigan... Of. Abia astept sa-mi vad prietenii de aici si sa ard gazul de pomana in Laptarie.
~~~~****~~~~
Bye bye sesiune. S-a dus si panarama asta. Gata cu distractiile nocturne, care mi-au dereglat bioritmul in asa hal, incat acum eu parca sarbatoresc revelionul in fiecare noapte, pentru ca mai devreme de 4 nu pot dormi, adio cursuri scrise in word si listate in complex tip "copiuta", adio foi scrise ca la masina cu aceleasi teoreme de enshpe mii de ori... raman numai restantele =))) ROFL ^.^
Pot zice ca din cauza analizei, ce mi-a taiat tot cheful de invatat, fiind primul examen picat, as in 0 out of 1, ulterior nu am facut decat sa imi introduc piciorul si am lasat sa vina de la sine totul. Si surprinzator, cu minim de efort depus am trecut 2 examene din 4. Sublim. Adica nu, SUPERB, dupa cum i-am zis profului de algebra cand el mi-a comunicat ca am facut de un 5 acolo. Foarte comic omul ala. As vrea sa mai pastrez legatura cu el daca as putea.
Pe viitor... Nu stiu. Doar unele asteptari. In rest, spontaneitatea si ce-o da Dumnezeu. Sper sa fie lucruri bune. Si placute.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu