Explorand (Guilty of doing nothing)

Este ora trei jumate dupa amiaza si eu am maine examen. Nu am invatat nimic. Nu am avut rabdare sa deschid si sa parcurg cursul macar o data in 5 zile. Nu stiu de ce imi e asa lene. Ma trezesc, imi propun sa lucrez si eu o problema acolo si sfarsesc altcumva, ori jucandu-ma, ori aiurind pe net, ori scriind, vezi cazul de fata.
Cred ca am fost foarte dezamagit de la primul examen, cel de analiza si de atunci sistemul meu de autoconservare lucreaza non stop. Ma simt resemnat si nu prea constientizez/ nu-mi pasa de restul sesiunii. Parca plutesc. E un fel de combo intre blazare si nepasare. Si nu stiu inca daca imi place sau nu. Pentru ca refuz sa ma gandesc la starea mea. Si pierd vremea. Probabil ca frica de examen ma va apuca inainte de a primi subiectele, ma va tine 5 minute pana incep sa misc cate ceva si sa rezolv, apoi va disparea. Cand ies din sala de examen, de orice fel si natura, sunt ori dezamagit ca mi-am pierdut timpul invatand, ori bucuros ca am scapat si de ala. Asa patesc mereu cu frica si emotiile. Momentan simt ca asist la viata mea. Simt ca o traieste alta persoana, o a treia, pe langa mine si eu insumi, iar eu stau undeva in prajma ei, la maxim un metru, vazand ce face. Si cum invata. Si cum se consuma si cum uita. Si cum o ia de la capat. Si uneori urasc ca stau sa ma privesc de pe margine si sa-mi dau sfaturi. Mi-e ca peste 20 de ani ajung schizofrenic :)) Doamne fereste!
Ma cam plictisesc. De cam tot. Si mi-e cam lene sa fac ceva. Altceva. Sa ma apuc de ceva. E foarte greu sa ma apuc de ceva, ca tot am ajuns aici si e si mai greu sa continui lucrul respectiv, odata inceput, daca nu-mi place. Poate se cheama superficialitate, dar nu-mi pasa. Cred ca sunt genul de om care incearca sa guste din tot sa aiba o parere. Si ce nu-i place, daca e pus sa guste a doua oara, iese nasol.
Acum, dupa ce am dat afara din mine gandurile astea, inca mi-e lene sa ma apuc de tocit. Nu cred ca tocitul e pentru mine. Tre mereu sa gasesc o cale de a face treaba buna, fara sa fiu nevoit sa imi injectez teorie in vene pe care nu am sa o folosesc ever. Urasc ca sunt un idealist ce incearca sa fie realist, sau invers, un realist ce se impiedica de idealistul din sine.