Ciorba

Tarziu. Somn. Iarta-ma. Nu vreau. Simt. Brad. Tren. Frig. Nisip. Apa. Pix. Pereche. Nu mai pot. De ce? Inapoi. Mult. Sus. Pat. Multumesc. Te rog. Acasa. Intuneric. Frige. Daca as putea. 2 saptamani. Ploua. Foame. Lene. 120 km/h. Nou. Iar. Amintiri. Plimbam. Trece. Maine? Nu cred. Banca. Soare. Muzica. Drum. Astept. Roz. Troleibuz. Miez. Shopping. Ousor. 4. Speriat. Fum. Incet. Mai vrei? Mila. Dispret. Hahahaha. Mars. Sambata. Fericit. Apatic. Frumos. Moarte. Intangibil. Oftat. Oare? Timpul. Goana. Impresionat. Proaspat. Zbor. Iubito. Tot. Examene. Sinistru. Patetic. Pesimist. Job. Ai mei. Ce faci? Amiaza. Palmier. Sarut. Serios. Statuie. 3 benzi. Metrou. Nesimtit. Cerc. Intersectie. Chipuri. Gagicute. Parc. Parfum. Strada. Vechi. Mic. Stingher. Probleme. Ciuda. Gelos. Dimineata. Cearta. Shaorma. Vis. Adio. Piesa. Exist? Versus. Scari. Ani. Apel. Joc. Vino. Funny. Singur. Nu acum. Raspundere. Viata. Giratoriu. Facturi. Mall. Impacare. Sentiment. Lipsa. KFC. Geam. Covrig. Talpa. Luceste. Atmosfera. Patetic. Ingust. Bere. Pasi. Pe jos. Subtire. Bloc. Camp. Dezolant. Furie. Casa. Calorifer. Oameni. Rahat de caine. Meditatii. Dor. Uit. Stii? Lung. Draguta. Timid. Ei. Tequila. Ghetus. Ce tare! Buchet. Cravata. 116. Sera. Tricou. Conduc. Vreme. Pana mea. Tocuri. Magazin. Poli. Adidasi. Fustita. Baietel. Umilinta. Viitor. Film. Party. Ziua. Sapte. Motoare. Nume. Gandac. Tobogan. Uscat. Fel. Bilete. Gropi. Marcaje. Catalog. Vopsea. Clienti. Zmeu. Glont. Doare. Ea. Nu. Plopi. Gradina. Parcare. Frana. Limite. Democratie. Vicii. Povesti. Matematica. Cam. Aproape. Mereu. Dar? Sec. Cheie. Cadou. Vodafone. Net. Bataie de joc. Asociem. Perna. Cola. Mistic. Urmeaza. Jeg. Nori. Asfalt. Pizza. Hotel. Nopti albe. Miere. Mizerabil. Este.

Explorand (Guilty of doing nothing)

Este ora trei jumate dupa amiaza si eu am maine examen. Nu am invatat nimic. Nu am avut rabdare sa deschid si sa parcurg cursul macar o data in 5 zile. Nu stiu de ce imi e asa lene. Ma trezesc, imi propun sa lucrez si eu o problema acolo si sfarsesc altcumva, ori jucandu-ma, ori aiurind pe net, ori scriind, vezi cazul de fata.
Cred ca am fost foarte dezamagit de la primul examen, cel de analiza si de atunci sistemul meu de autoconservare lucreaza non stop. Ma simt resemnat si nu prea constientizez/ nu-mi pasa de restul sesiunii. Parca plutesc. E un fel de combo intre blazare si nepasare. Si nu stiu inca daca imi place sau nu. Pentru ca refuz sa ma gandesc la starea mea. Si pierd vremea. Probabil ca frica de examen ma va apuca inainte de a primi subiectele, ma va tine 5 minute pana incep sa misc cate ceva si sa rezolv, apoi va disparea. Cand ies din sala de examen, de orice fel si natura, sunt ori dezamagit ca mi-am pierdut timpul invatand, ori bucuros ca am scapat si de ala. Asa patesc mereu cu frica si emotiile. Momentan simt ca asist la viata mea. Simt ca o traieste alta persoana, o a treia, pe langa mine si eu insumi, iar eu stau undeva in prajma ei, la maxim un metru, vazand ce face. Si cum invata. Si cum se consuma si cum uita. Si cum o ia de la capat. Si uneori urasc ca stau sa ma privesc de pe margine si sa-mi dau sfaturi. Mi-e ca peste 20 de ani ajung schizofrenic :)) Doamne fereste!
Ma cam plictisesc. De cam tot. Si mi-e cam lene sa fac ceva. Altceva. Sa ma apuc de ceva. E foarte greu sa ma apuc de ceva, ca tot am ajuns aici si e si mai greu sa continui lucrul respectiv, odata inceput, daca nu-mi place. Poate se cheama superficialitate, dar nu-mi pasa. Cred ca sunt genul de om care incearca sa guste din tot sa aiba o parere. Si ce nu-i place, daca e pus sa guste a doua oara, iese nasol.
Acum, dupa ce am dat afara din mine gandurile astea, inca mi-e lene sa ma apuc de tocit. Nu cred ca tocitul e pentru mine. Tre mereu sa gasesc o cale de a face treaba buna, fara sa fiu nevoit sa imi injectez teorie in vene pe care nu am sa o folosesc ever. Urasc ca sunt un idealist ce incearca sa fie realist, sau invers, un realist ce se impiedica de idealistul din sine.

Noroc cu exceptiile care-ti confirma regula

Sunt genul de om care nu da doi bani pe/uraste/dispretuieste/are boala pe/ii e sila de/nu ar face niciodata nimic pt a ajuta/nu suporta/considera ultimele gunoaie pe: CONTROLORI, TAXIMETRISTI si POLITISTI, also known as GABORI. Stiu si sunt constient ca nu asta e o atitudine demna de un om decent, rafinat si bine crescut. Insa oricat m-as stradui sa ii accept si suport si tolerez pe exponentii meseriilor enumerate mai sus, nu reusesc sa gasesc absolut niciun motiv. Efectiv astea sunt reactiile pe care le starnesc ei atunci cand ne intersectam tangential. Am si justificare: controlorii sunt niste ciubucari nenorociti, cu atatea clase cate viteze au autobozele unde isi exercita ei autoritatea, iar cand vad ca cineva este prins pe picior gresit TOTI tabara pe bietul om ca hienele. Politistii sunt acele carpe umane care indiferent ca ai gresit sau nu, adesea daca esti oprit de ei, nu scapi fara a ti se gasi nod in papura. Plus ca sunt penibili si au un mers si o statura ridicola. Iar taximetristii... eu unul conduc agresiv. Foarte dur. Si niciodata nu am lasat un taximetrist sa mi se bage in fata. E o regula pe care o respect mai ceva ca trecutul pe rosu. Insa au oamenii astia un tupeu in ei de parca toti ar fi facuti de aceeasi mama. Si li s-a daruit un simt al proprietatii extrem de dezvoltat.
Insa iata si exceptia de la regula. In privinta controlorilor. Numai!
Mergeam in seara asta inspre complex sa imi hranesc burtica, dupa cum zice cineva drag si in troleibuz s-a urcat o echipa de controlori cunoscuti din vedere. Un el destul de inaintat in varsta, desi cu o mecla de betiv notoriu, foarte de treaba omul. Si o ea, tot trecuta de varsta a doua demult, cu o fata de barbat ce si-a petrecut un sfert din viata prin puscarie. Nu stiu de ce asta imi inspira figura ei... In fine. Si se urca oamenii in statie, la 5 metri urmeaza un semafor. Opreste. Deschide brusc usile. Se urca controlorii. Un tip din fata masinii nu compostase bilet si abia dupa ce ei au urcat si au avut un mic dialog cu soferul, tanarul a compostat biletul, gest surprins de cei doi "reprezentanti ai legii". Ma asteptam la un intreg circ si parca deja vedeam hienele din ei scoase din cusca si gata-gata sa jupoaie tanarul de viu si sa ajunga la carnea cea dulce: suta de mii. INSA SOC: el, ca un adevarat domn, merge amuzat la tanar si ii zice in gluma ceva de genul ca nu a vazut nimic si au schimbat cateva cuvinte incat eu am ramas stupefiat. Nu-mi venea sa cred ca nenea ala a fost atat de genial si a reactionat ca un om cand deobicei astfel de situatie se lasa cu coborat la prima si negociat in vederea SUTEI DE MII. Si tot el e nenea controlor care mereu multumeste oamenilor dupa ce primeste cardul sau biletul. Si tot el NICIODATA nu mi-a reprosat ca nu am validat. Da, eu nu validez niciodata. Ca sa le fac in ciuda la prosti. Si tot el e nenea caruia atunci cand ii dau cardul ma uit la el si eventual ii zambesc sau am un poker face. Celorlalti le dau cardul si ma uit in partea opusa, pe geam sau la cineva ca si cum nu ar exista sau ma holbez insistent la legitimatia lor pana mi-o vara intre ochi... Ce rau sunt cu penibilii astia! :))
Am atata dezgust pe restul controlorilor, al taximetristilor si al politistilor incat nu stiu unde mai incape. Asta ca sa inchei pozitiv. Ca daca spun si despre controlorii de pe drumul intors (altii decat cei sus-mentionati), care inca isi practicau meseria pe la 21.14... si de penibila cearta dintre ei si un domn... mi-e ca uit partea buna a lucrurilor si ca am pus intr-o lumina prea pozitiva oamenii de mai sus...

Dur / Patrunzator

M-am uitat azi la un film mai vechiut, din 2007. Se cheama Death Sentence. Si am ramas cu un gust amar, cuprins intru totul de invidie sau gelozie.
In cateva vorbe, filmul prezinta drama unui tata a doi copii, baieti, ce incearca sa-si creasca si sa corespunda nevoilor acestora alaturi de sotia sa minunata. Am zis minunata si am sa revin asupra aspectului. Circumstantele sunt de asa natura ca intr-o seara, dupa ce baiatul cel mare castiga un meci de hockey, conducand in drum spre casa, raman fara combustibil si trag la prima benzinarie. Ulterior aflam ca era singura din oras fara sistem de supraveghere. Tatal alimenteaza, iar baiatul merge sa-si cumpere ceva dulce. Intre timp o banda de golani isi face aparitia si unul dintre ei trebuia initiat, asa ca il omoara pe baiat aflat inauntru. Tatal se razbuna uigandu-l pe faptas, apoi razboiul se dezlantuie, ii este omorata familia, fiul cel mic este in coma, el este impuscat si printr-n miracol se trezeste. Cu un singur gand: dulcea razbunare. Urmeaza macelul in care fiecare membru din gasca moare si nu aflam daca tatal va apuca sa-si vada copilul iesit din coma sau nu.
Ceea ce m-a marcat profund au fost vorbele sotiei la un moment dat cand realizeaza ca barbatul ei l-a ucis pe faptas. Ii zice ca este un tata minunat, ca este un sot excelent si ca il va iubi oricum, neconditionat, indiferent de ce ar fi facut. I-a fost alaturi, desi stia ca este un ucigas. A fost acolo sa-l sprijineasca, desi i-a explicat ca orice ar face baiatul lor nu va putea fi adus inapoi. L-a sustinut, in pofida faptului ca ecuatia nicicand nu ar fi putut fi egalata. L-a iubit. Si era prezenta acolo pentru el. Cate sotii sunt asa acum? Cate familii sunt asa unite de dragoste? Cine mai pretuieste acum dragostea? "Te iubesc" a devenit un salut banal intre doi tineri.
Cine isi mai cauta azi sotii care sa ii iubeasca? Cine le mai gaseste? Cate fete exista pe lumea asta care sa fie ACOLO?
Am o sumedenie de ganduri ce sunt prea intime ca sa le scriu aici. As vrea doar sa stiu si sa fiu sigur ca exista o EA si pentru mine care sa fie acolo.
Nu as vrea niciodata sa trec in viata prin ceva asemanator cu ce am privit azi. Insa vreau sa am o familie fericita. Vreau sa fiu un tata bun. Mereu stau sa ma intreb ce fel de tata am sa fiu. Si patrund tot mai adanc intrebarea CINE MI-I VA DARUI.
Doamne ce as vrea sa rezolv problemele astea cat mai repede si daca vreau sa am o alegere perfecta in viata, atunci asta as vrea sa fie. Prima.

Trecut-prezent-viitor?

Primul post din anul curent. Ar fi o gramada de povestit despre ce a fost, despre debutul anului in curs, despre ce vreau si sper sa fie in continuare. Mai ales ca ne aflam deja in februarie, luna cu o anumita incarcatura pentru mine, dar si luna a doua, cea care marcheaza un pas grabit al timpului in viata mea. Urasc ca trece asa repede! Imi zboara asa miseleste pe sub nas incat sunt efectiv defazat. Traiesc cu impresia ca saptamana trecuta am serbat revelionu' sau ca imi puneam tangential intrebari tampite de tocilari (pe care-i urasc, dealtfel) precum "vaaaaaaaaaai, ma asteapta sesiunea. prima sesiune. cum o sa fac? o sa invat? o sa am timp? o sa fiu integralist?" si zguduit de prezent, chair pot sa raspund raspicat la o intrebare: nu, nu-s integralist. am o restanta. pana acum. Insa privesc esentialul: daca nu o aveam acum, nu aveam ce povesti mai departe. Nu aveam ce amintiri sa port cu mine pe viitor. Nu-mi doresc sa-mi aduc aminte de anii de studentie citind carti peste carti, luand 11 la seminare, 10.50 in examene pentru ca dinozaurul ce mi-a corectat lucrarea nu a vazut data in partea stanga-sus a paginii, deci 0.50 puncte din oficiu sunt taiate, nu-mi doresc sa fiu un as la teorie. Vreau doar sa ajung un inginer priceput si sa ma folosesc de facultate. Am 2010 motive sa fiu un nonconformist in continuare, sa ma bucur de examenele luate copiind, de profii care pareau severi si stricti, dar s-au dovedit geniali, de gasca si foarte de treaba. Imi place sa gust riscul, dar cu masura. Imi place sa-mi croiesc un drum aleator in viata. Ma face sa uit de cat de anosta, seaca, amara, perfida, inoportuna si zdreanta este viata.
2009 a fost un an agitat. Mult prea agitat. Si nici nu stiu daca am avut suficient timp de reactie. Pentru fiecare situatie in care am fost pus. Imi amintesc de clasa a 12a, de celebra mea deceptie in amor, de prietenii pe care i-am avut si s-au dus(pt unii, chiar ma bucur ca sunt undeva la fund, inecati in imbecilitate), de bacul ala infect pentru care am lucrat intens cu 2 zile inainte de fiecare proba, de liceul lasat in urma, de toate tampeniile facute acolo, de unii profi minunati din el, de nunta frumoasa a unor prieteni dragi, de vacanta de vara unde am recuperat fiecare minutel pierdut in fata putinelor foi cu subiecte de bac, de intrarea la facultate, de primul contact cu colegii noi, de prieteniile legate aici. Cam atat pot scoate din minte legat de 2009 asa, la un feedback superficial. Era sa uit de balul de absolvire:)) Frumos. Trag linie si ma simt mandru de cum am petrecut timpul. De ce a iesit. Imi place rezultatul. Cred ca mi-am urmat destul de bine schema, cu unele exceptii, de a nu ma bucura prea tare ca sa nu dau cu dosul de pamant prea rau la ananghie.
Pentru viitor? Pai imi doresc multe. Cred ca e un fel de superstitie la mine, desi nu imi place termenul, nu cred in el. E de fapt o teama. Daca as zice ce imi propun sa fac, sigur nu voi face. Imi doresc doar fericire. Multa. Si sa dureze. Mult. Nu ar strica sa-mi iau si examenele, sa ne dea milogii astia de la facultate bursa in continuare, sa am un semestru doi mai putin incarcat, sa merg cat mai des pe Motoare sau in Laptarie, sa-mi vizitez my buddies din Bucuresti si SA VINA VARAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA. Vreau in Vama. Rau de tot. Si prin Timisoara cre' ca am s-o ard la vara.
Tot in cadrul wishlist-ului, doresc sa-mi mentin prietenii si sa ma inteleg si sa petrec cat mai mult timp cu ei, sa ne distram, sa nu uitam si sa nu rarim noptile prin cluburi sau baruri sau oriunde unde ne simtim bine cu totii. Si unde uitam ca suntem niste necajiti de studenti in anul intai la poli.
Nu stiu ce m-a apucat de am inceput cu "primul post pe anu' asta". Acum mi se pare banal. Cred ca vroiam sa subliniez faptul ca am fost foarte prins cu diverse... gen...incheierea unor "afaceri" cu copii batuti in cap, nenorocitele astea de examene si plictisul de zi cu zi sau blazarea continuua si din ce in ce mai dulce datorata vieturii si convietuirii cu semenii mei din ce in ce mai putin dragi.
Cum zice si un fost vianist, acum vedeta prin gurile tuturor cancanurilor de ziare, TRAIM IN ROMANIA SI ASTA NE OCUPA TOT TIMPUL. Adevarat, Mircica.

Suicide bomber

E ceva vreme de cand ma simt un sincigas. Simt cum ma sinucid cu fiecare gand ce-mi invadeaza mintea hiperanalitica. Simt cum creste presiunea, sangele pulseaza energic prin vene, devin irascibil si sunt gata sa explodez la fiecare cuvintel ce mi se arunca aiurea, la orice privire ciudata, sau la orice gest marunt ce nu-mi convine.
Ma simt consumat, uzat si nefolositor. Ca de multe ori pana acum, ma astept sa ma trezeasca din continua mea macinare sufleteasca o masina in viteza sau alte elemente in genul acesta. Asta e cusurul meu, ma consum. Invesesc si nu scot profit.
Nu am nevoie de consiliere, de sfaturi, de persoane care sa simta cu mine, nici macar sa stie cineva cum mocnesc inauntrul meu. Nu am nevoie de indrumari, nici de aprobari, criticile ma lasa rece, nu am nevoie de altii sa incerce sa ma scoata din starea asta. NU am nevoie decat de mine.
Eu sunt singurul care ma poate intelege. Sunt singurul care stie cum sa se poarte cu mine. Sunt eu si cu mine. Perfect aproape. Asta pentru ca cei din jur nu fac decat sa-mi provoace si mai multi nervi decat am pana acum. E nu sunt in stare sa se ajute pe ei insisi. Cum,deci, sa ma poata ajuta pe mine? Ma distrez undeva in adancul ego-ului meu, dupa zidul de nervi si oftica, pe seama lor. Nu sunt decat niste marionete in mainile iscusite si perverse ale vietii. Si pe de-o prte ma enerveaza ca sunt asa lasi si orbi, dar pe de alta parte, e delectant. E un serial ce te tine viu. Sper ca in ritmul asta sa ajung imun. La sentimente. La durere. La iubire. La frumos. La urat. Sa fiu si punct. Delimitez aici actul de a fi, de a vietui, de cel de a simti. Doar existi. Si nu simti nimic.
Cred ca e un fel de razboi mental. Oricine cred ca are astfel de ganduri. In care se uita la sine si incearca sa-si dea seama unde se afla in raport cu ceilalti. Ce si daca simte pentru aialalti. Examineaza pozitia sa si incearca sa-si dea seama daca ii place ceea ce vede. Mie imi place ce vad in mine. Dar numai in mine si ma dezgusta ce vad in ceilalti. Vad doar lasitate, comoditate, incapatanare, lipsa de speranta, mister rasuflat, enigme auto-induse, ura, cearta, lipsa de respect si de gandire. Niste tristi. Niste zombies netransformati.
Ce caut eu printre voi?
Invidiez pe zi ce trece tot mai mult pe cei care traiesc departe de oameni, de zonele urbane, de aglomerari umane. Invidiez, iar, pe cei care isi determina drumul prin viata si mai cu mana tare decat o fac eu. Invidiez pe cei care isi construiesc o viata pe baza lor si numai a lor. Pe cei care nu se lasa incurcati de intrusi. Pe cei care nu simt nimic sau daca simt si daca am putea imagina un grafic al sentimentelor lor, ar fi o dreapta de la un cap pana la infinit. Nu o amarata de linie cocosata si curbata de momentele traite la intensitati diferite. De bucuriile din varful muntelui care coboara de dai cu curu' de pamant si tind la minus infinit.
Urasc tot ce inseamna facultatea si sistemul de invatamant romanesc. E o tara de cacat, cu oameni de cacat, o cocina, un cuib de bacterii si microbi din care abia astepti sa scapi. Urasc tot ce inseamna examene, sesiuni, teste, laboratoare. Sunt un generator de ura. Si merita.
Urasc promisiunile si sperantele la o viata mai buna aici. Urasc ideea de a termina o facultate si peste 4 ani sa nu poti sa ti gasesti loc de munca pentru ca toate sunt ocupate de inaptii de copii ai celor cu functii inalte. Cata superficialitate si prefacatorie.
Urasc sa vad cum ma maturizez pe zi ce trece pentru ca asta nu ma face decat mai scarbit de ce si cine este in jurul meu. As aprecia ca in proportie de 80% sunt numai gunoaie.
Nu ma intereseaza sa citeasca cineva postul asta. Asa ca daca din intamplare ai ajuns pana aici cu lecturatul, te rog sa te abtii de la comentarii. Pentru ca indiferent cat de agumentata va fi parerea ta, pe mine ma va lasa rece. Ca asa trebuie sa se intample mereu. Sa ma lase rece totul. Nu imi pasa de nimic si nimeni. Doar de mine. Egoist. Dar bine. E randul meu sa dau replica. Si, damn, i'm gonna love doing it!
Booooom

Diggin' the memories

Gata cu vacanta... pardon, cu chiulul. Fun is freaking over and i'm going back to the same shitty routine of every day life. Tot felul de porcarii mi se intampla, continua sa mi se intample adica, ma simt tot mai dezgustat pe zi ce trece, cam de fiecare in parte.
Entuziasmul si euforia vizitei mele in Bucuresti s-au stins in doar cateva clipe. Nu-mi mai gasesc locul nicaieri. Nici in Timisoara, nici in faculta, nici intre prieteni, nici in casa, nici in oras, nici in tara asta de tot cacatul, nici printre cei apropiati, nicaieri. E trist sa nu mai ai locusorul ala al tau, stiut numai de tine, unde sa te regenerezi, unde sa te simti bine, indiferent prin cate belele treci, indiferent cine ce ti-a zis, indiferent cine ce a facut, locusorul tau in care esti invincibl, intangibil si detasat total. Pur si simplu a disparut. Sau ti-a fost distrus. De altii.
Prea ignoranti mi se par cei din jur. Prea superficiali. Prea ingusti. Prea falsi. Prea mici. Prea imaturi. Prea multe caractere infecte. Prea multa penibilitate. Prea multa lasitate. Prea multa ironie. Prea multa vorbarie. Prea putine fapte.
Dar, am solutia.
A fi mizantrop.