Keep walking

Nu e vorba de prietenul nostru, Johnny.
In sfarsit ma vad ajuns unde doream acum doua saptamani sa fiu. La sfarsitul saptamanilor cu examene si teste si partiale si mariri si..... offfffff ca multe sunt, ba nene! Am ajuns sa ma relaxez, sa-mi iau aproape vacanta, deoarece pe la cursuri nu prea mai dam, ceea ce e incurajator pentru un student la poli, anul intai. Genial. Merge perfect vorba aia "Si cand ne-o fi mai rau, sa ne mearga asa de bine!". Nu m-am stresat deloc. Nu am pierdut timp invatand. As vrea sa mearga ulcioru' la apa si de acum incolo. Dar ceva imi zice ca ar fi cazu' sa nu mai incerc. Si sunt de acord.
Whatever.
Odata cu aceasta oportunitate de a pierde vremea si de a freca menta, ca tot romanu', acest finish line pe care mi l-am dorit a adus cu sine si niste lucruri pe care trebuia sa le piarda pe drum. Lucruri precum constientizarea ca lumea nu este deloc ceea ce pare. Convingerea ca nu te poti baza pe nimeni, niciodata, nici un pic, creste alarmant. Constati pentru inca o data ca prietenii nu sunt exact asa cum vrei. Ai inghitit multe de la ei. I-ai luat asa cum sunt. I-ai acceptat. Inteles. Invers nu s-a intamplat decat o data, maxim de doua ori, iar alea pe la inceput. Deci ii tai de pe lista prietenilor. Te urasti ca ai facut acel compromis acum ceva timp. Te urasti ca nu ai mers pe instinct. Ca le-ai dat, totusi, credit. Pe gratis. Acum culegi falsitate si nepasare. Ei nu au facut la fel pentru tine. Ei sunt altfel. Adica nu.... Ei sunt ca toti ceilalti. Intra in larga categorie pe nume RESTUL. Te simti folosit si manipulat. Detesti cand te izbeste gandul ca ai simtit-o dar nu ai actionat. Le-ai mai dat o sansa.
Ce scarba mi-e. Insa sunt neasteptat de resemnat. Asta pentru ca pe zi ce trece, cred tot mai mult ca EU cu MINE suntem partenerii perfecti. Si incep sa iau in calcul ca nu am decat noi intrusi in viata.
Mergem mai departe.
Al doilea lucru naspa ce nu trebuia sa mi se intample este lipsa de control a celorlalti fata de mine. Deja prea multa lume din jur arunca cuvintele degeaba. Nu le pot patrunde sensul, adancimea, gravitatea, duritatea, dar le folosesc. Si creeaza anarhie. Durere. Rupturi. Prapastii. Nimeni in jurul meu nu se mai controleaza. Toti sunt nerafinati, bruti, bolovani. Tocmai cand incepusem sa ii menajez pe cei din jur... It turns to be a bad idea to play nice in a shitty world. Hmmm. Ce sa fac? Sa reactionez pe masura, sa domin, sa calc pe cadavre, sau sa trec peste? Ca sincer am obosit si deja nu mai am nicio satisfactie in a da replica. Nu am cui. Prea mare gradul de robotizare. Nu ai cu cine vorbi. Toti sunt pe graba. Imi lasa impresia ca nici timpul nu poate tine pasul cu graba unora. Sau cu nepasarea. Oameni vidati de sine. Am inceput sa consider ca societatea este formata din gauri negre. Care se inghit unele pe celelalte. Pana la uniformizare. Adica la nimic.
Mai departe.
Vorbeam cu un amic zilele trecute si din vorba in vorba am ajuns la capitolul amintiri. Daca nu ar fi existat ele, pe de-o parte eu acum nu as fi avut ce povesti. Istoria nu ar mai fi fost istorie, timpul nu si-ar mai fi gasit sensul sau denotatia, viitorul, prezentul si trecutul ar fi tot una, deci am fi gravitat. Dar totusi, amintirile ne coloreaza decorul vietii. Ne lumineaza prezentul, ne intuneca trecutul, ne strapung inima, ne regleaza uneori ritmul cardiac... Ce m-as fi facut eu fara clipele frumoase ale vietii mele? Sau fara cele urate? Unde ar fi fost identitatea mea? Cum m-as fi deosebit de restul? Cum as fi putut fi sigur in fiecare dimineata ca cel care s-a trezit este eu si ca eu-ul meu nu s-a mutat la altcineva? Amintirile sunt strans legate de suflet. Sunt ambrozia lui. Mi le inchipui precum o plansa goala, as in...suflet, colorata cu mii de culori, stiute si nestiute de noi, which would be amintirile.... Si....thank God for the eraser. As in uitare. Care este un rau necesar, vorbind in termeni abuzati de registrul colocvial.
Funny, nu stiu ce sa aleg pentru incheiere. Prima data m-am gandit sa zic ca acum ma doare capul. Dar cu un zambet nenorocit pe buze, ma intreb daca imi voi aminti peste timp ca am scris acest post, peste si mai mult timp daca am scris acest blog si cand voi trece in nefiinta daca am sa stiu ca am fost eu tot timpul cand am fost eu. Ce tare a iesit ultima fraza!

Foggy

Se intuneca devreme de ceva timp. Azi ies de la cursuri, care de fapt s-au comprimat intr-o ora amarata, pasesc afara din facultate, direct in seara.
O seara speciala, una in care ceata deasa ca si cand ai fi pe o culme a unui munte cuprinsa intr-un nor gros de ploaie, in fine, o ceata intensa si parca facea o vraja cu tot orasul. Asternea o liniste profunda, morbida, insa inexplicabil de potrivita peste oameni, le minimiza simturile, miscarile, era ca si cand ai fi oprit timpul din viteza lui si ai fi privit in slow motion fiecare miscare, cea mai fina incordare de muschi iesea in evidenta, un fragment genial din seria "Timisoara".
Sunt inca patruns de culorile si de trupurile, silutele transformate in simple umbre cum priveai drept.
Genial!

Strange people

'T looks like I've been followed by bad luck so far, and it still holds. I'm just trying to do things better, people to help, my life to improve, but all i get instead of acceptance is ignorance and eventually a kick in the butt.
Who the hell is to blame for this whole crap? Gosh, i'm so sick and tired to improve persons! I guess they're not ment for this, but for living a miserable life, among others alike, sticking to a broken pattern, always followed by sorrow. Sumtimez i wonder wether they have a soul or it's left them for a while...as in how the hell can u guys live with yourselves?! If i were in your shoes and met myself on the alley, most likely i'd punch him(myself) in the freaking face!
So deceived, so filled by anger, so restless.
Can't stand it anymore!

Bucati de puzzle

Incerci sa te schimbi. Ai in fata un viitor. Al tau. Ei bine, acest viitor e facut de tine? Sau ti-l face destinul? Destinul asteapta dupa tine sa te schimbi, tu schimbi destinul, sau el te schimba pe tine?
Imi tot macina sufletul aceste intrebari.
As dori sa aflu cum este dincolo de destinul meu. Sa vad unde am sa ajung. Sa sfidez timpul si tot ce tine de temporalitatea asta. As vrea sa vad rezultatul vietii mele. Sa vad pentru ce am luptat, pentru cine, cum am sa ajung, unde se vor termina sacrificiile, compromisurile, necazurile, fericirea, notiunile, semenii, as vrea sa videz timpul.
La fiecare pas ti se ofera alegeri. Imi place sa cred ca sunt doua: una buna si una rea. Fiecare duce intr-un loc. Necunoscut si neexplorat. Timpul nu se intoarce pentru a putea reface greselile. Alegerile eronate. El se impietreste pentru totdeauna in TRECUT. E ca un munte cladit pe alegerile fiecaruia. Moartea este cea care ne impinge in prapastie, odata ce muntele este destul de inalt. Si cazi. Si cad.
Terifiante scenarii. Insa ma ingozesc de multiudinea deciziilor ce asteapta din partea mea un curs. Mi-e frica. Neg. Sunt repugnant fata de ele, dar ma coplesesc.
Mai intervin si deciziile din partea celor din jur, cand trebuie sa decizi in raport cu ei pentru viata ta sau a lor. Cel mai greu mi se pare atunci cand altii, direct sau indirect, iti influenteaza deciziile pentru tine. E sfasietor sa te "joci" cu asa ceva. Trebuie sa multumesti parinti, prieteni, rude, apropiati, sa gasesti echilibrul.
Echilibrul este cel mai greu de gasit lucru in viata. Este elementul indispensabil. Rectific, echilibrul si fericirea sunt lucrurile indispensabile vietii. Poti fi fericit fara sa ai un echilibru? Poti fi echilibrat fara a fi fericit?
Conditia mea umana ma limiteaza in aceste privinte. Nu pot decat sa constat tot ce am scris mai sus, insa practic, nu pot face nimic. Alt adevar sfasietor. Ravnesc dupa fericire. Mi-e sila ca mereu scriu, constat, plang, rad, uit, sunt nostalgic, ma straduiesc, compromit, evit, omit, doresc, citesc, visez in legatura cu fericirea. Nu pot sa o prind. Sa o domin. Sa ma las dominat de ea. Imi scapa printre degete. Si redevin sensibil la gandul asta, il las sa ma cuprinda, apoi ma apuca nervii.
Nu mai vreau sa scriu despre fericire si echilibru. Vreau sa le traiesc mereu. Nu mai vreau sa fie niste cuvinte insiruite virtual. Vreau sa gust din esenta lor. Toata lumea vorbeste despre fericire, toti scriu de ea, netul vuieste de 0 si 1 meniti sa codifice "fericire", dar nimeni nu mi-o poate da. Sau poate exista o persoana. Perfecta pentru mine. Negasita. Unde e?
Cineva sa-mi dea fericirea! Sa ma faca fericit. In mod constant. Pana cand am sa cad de pe varful muntelui meu.

Electiuni

In pofida tuturor reprosurilor mele deunazi, cum ca as fi pierdut un concert pentru un examen pitic, neinsemnat, iata ca alegerea fu buna, "ca sa zic asa", amintindu-mi de profa de mate din liceu prin sintagma sus-mentionata.
A meritat, frate, sa ma prezint: l-am trecut!!!!!!!!
In fine, incep sa acord o atentie prea mare facultatii si lucrurilor petrecute acolo, iar asta nu-mi place. Nu ma caracterizeaza.
Nu am sa ma avant in a trata subiecte mondene, precum "hai la vot ca si asa nu avem cu cine vota", nu mai am de gand sa ma arunc in a-i critica pe marii nostri romanasi de prin guvern, parlament samd.
As vrea doar sa remarc un anumit aspect: desi inca imi vine sa scuip fiecare afis in parte ce zace batut de vant, scuipat de ploaie, jumulit sau lipit prost de cei ce sunt platiti cu sume penibile pentru munca asta, parca acum, ACUM, dupa nu stiu... 3-4 ani?, incep sa ma lase rece.
Ceea ce nu ma lasa inca rece e ideea ca imi mentin si alimentez chiar gandul ca eu nu vreau sa fiu roman. NU vreau sa port eticheta asta.
Am sa ma resemnez si in aceasta privinta.

Simply lame

Ca o confirmare a gandurilor mele din seara precedenta, intr-adevar, mersul la partial astazi nu a fost un eveniment prea fericit. Matematicile ma urmaresc si reactia mea nu este decat una repugnanta de fiecare data. Adesea pot observa asemanarea dintre Tom si Jerry si Analiza & myself. Ca tot suntem in sfera asta, nu suntem decat doua entitati paralele, necoplanare, diferite si nu ne intalnim decat atunci si numai atunci cand necesitatea dicteaza.
Evidentul DE CE nu-si mai are rostul pentru ca a capatat multa notorietate de-a lungul timpului raspunsul PENTRU CA ASA TREBUIE. TOTI TRECEM PRIN ASTA. The greater good and other bs-uri...
Hai cu licenta si cu jobul sa nu mai intalnesc vreodata Taylor's formula!
Dar totusi, matematica e draguta. Pana la un anumit nivel de complexitate :P

Beyond

Maine partial la analiza. Pauza. Ca sa evit "praf".
Azi pseudo-toceala.
Tot azi nervi.
Constat uimit ca oricat incerci sa faci bine, oricat ai dori "the greater good", tot ce faci este in van. Nimeni nu merita nimic. Nimeni nu are nimic. Suntem ceea ce esenta ne dicteaza. Diferiti. Intangibili la nivele diferite. Simpli. Incorigibili. Independenti. Curiosi. Delasatori. Tari. Inadaptati. Deconectati. Detasati. Iresponsabili. Uriciosi. Mahniti. Dependenti. Pasivi. Nefericiti. Totul e in zadar intr-un anumit punct. Cu oricine. Cum e posibil? Se poate schimba destinul? Viitorul? Felul de a fi?
Poti trece un examen fara sa inveti?
Dar unul al vietii?

Maine cum va mai fi?