Bucati de puzzle

Incerci sa te schimbi. Ai in fata un viitor. Al tau. Ei bine, acest viitor e facut de tine? Sau ti-l face destinul? Destinul asteapta dupa tine sa te schimbi, tu schimbi destinul, sau el te schimba pe tine?
Imi tot macina sufletul aceste intrebari.
As dori sa aflu cum este dincolo de destinul meu. Sa vad unde am sa ajung. Sa sfidez timpul si tot ce tine de temporalitatea asta. As vrea sa vad rezultatul vietii mele. Sa vad pentru ce am luptat, pentru cine, cum am sa ajung, unde se vor termina sacrificiile, compromisurile, necazurile, fericirea, notiunile, semenii, as vrea sa videz timpul.
La fiecare pas ti se ofera alegeri. Imi place sa cred ca sunt doua: una buna si una rea. Fiecare duce intr-un loc. Necunoscut si neexplorat. Timpul nu se intoarce pentru a putea reface greselile. Alegerile eronate. El se impietreste pentru totdeauna in TRECUT. E ca un munte cladit pe alegerile fiecaruia. Moartea este cea care ne impinge in prapastie, odata ce muntele este destul de inalt. Si cazi. Si cad.
Terifiante scenarii. Insa ma ingozesc de multiudinea deciziilor ce asteapta din partea mea un curs. Mi-e frica. Neg. Sunt repugnant fata de ele, dar ma coplesesc.
Mai intervin si deciziile din partea celor din jur, cand trebuie sa decizi in raport cu ei pentru viata ta sau a lor. Cel mai greu mi se pare atunci cand altii, direct sau indirect, iti influenteaza deciziile pentru tine. E sfasietor sa te "joci" cu asa ceva. Trebuie sa multumesti parinti, prieteni, rude, apropiati, sa gasesti echilibrul.
Echilibrul este cel mai greu de gasit lucru in viata. Este elementul indispensabil. Rectific, echilibrul si fericirea sunt lucrurile indispensabile vietii. Poti fi fericit fara sa ai un echilibru? Poti fi echilibrat fara a fi fericit?
Conditia mea umana ma limiteaza in aceste privinte. Nu pot decat sa constat tot ce am scris mai sus, insa practic, nu pot face nimic. Alt adevar sfasietor. Ravnesc dupa fericire. Mi-e sila ca mereu scriu, constat, plang, rad, uit, sunt nostalgic, ma straduiesc, compromit, evit, omit, doresc, citesc, visez in legatura cu fericirea. Nu pot sa o prind. Sa o domin. Sa ma las dominat de ea. Imi scapa printre degete. Si redevin sensibil la gandul asta, il las sa ma cuprinda, apoi ma apuca nervii.
Nu mai vreau sa scriu despre fericire si echilibru. Vreau sa le traiesc mereu. Nu mai vreau sa fie niste cuvinte insiruite virtual. Vreau sa gust din esenta lor. Toata lumea vorbeste despre fericire, toti scriu de ea, netul vuieste de 0 si 1 meniti sa codifice "fericire", dar nimeni nu mi-o poate da. Sau poate exista o persoana. Perfecta pentru mine. Negasita. Unde e?
Cineva sa-mi dea fericirea! Sa ma faca fericit. In mod constant. Pana cand am sa cad de pe varful muntelui meu.