Semestrul 2 @ poli

A inceput si imputitul asta. Cu noi profi, cu o alta perioada de acomodare, cu trezit dimineata devreme, cu noi griji si asa mai departe. Doar ce ma obisnuisem cu sesiunea. Da, nu credeam ca am sa zic asta vreodata, dar era prea tare in sesiune. Nu exista un orar fix, nici atatea materii, nu tre'a sa dau ochii cu profii, fara proiecte si asteptari. Erai doar tu cu cartile in brate, evident vorbesc aici de cazul ipotetic, ideal. Si cu gandul la examenul ce-ti sta inainte.
Nu stiu de ce, dar am impresia ca semestrul asta va fi decisiv in ce priveste alegerea facuta imediat dupa bac. Am sa-mi dau seama la sfarsitul lui daca s-a meritat sa vin la facultatea aceasta.
Ce ciudat... Dupa ce ca habar nu am avut incotro sa ma indrept in clasa a 12-a pentru facultate si a durat pana in luna mai sa aflu raspunsul, acum, cand sunt student, am in spate o jumatate de an intre zidurile politehnicii, inca nu sunt capabil sa stiu daca e bine ca ma aflu p-aci. In fine. Am impresia ca toti trecem prin asta. Si sunt prea putini cei care nimeresc sa urmeze o facultate care chiar sa le placa. De fapt am un cuvant mai dur pentru astia: tocilarii. Si nu o zic cu rautate, dar cred ca ei, nestiind altceva in afara de a studia si neavand un statut social, neimplicarea in relatii cu semenii, izolarea asta si gasirea refugiului intre semne de integrale si cheme de circuite electrice ii determina sa iubeasca ceea ce fac. Deci eu nefiind absolut niciodata tipul asta de om, ma gandesc ca e normal sa ma nemultumeasca si sa mi se para nepotrivita politehnica pentru mine. Stiu ca altundeva tot nu o sa-mi placa, iar aici sunt cat de cat familiarizat cu mediul. Asa ca am de gand sa o duc la bun sfarsit.
As vrea sa stiu si sa pot compara CUM E LA NOI cu CUM E LA ALTII. Scuzati cacofonia. Adica ceva imi spune ca dincolo de granitele mandrei noastre Romanici nu exista printre tinerii studenti gandul asta ca ceea ce invata si fac este de cacao si ca in proportie de 70% cu siguranta nu le va folosi pe mai departe. Cred ca ei vin cu drag la scoala. Noi cu stres. Urat contrastul asta. Mai trist e ca nimanui nu-i pasa, drept urmare, niciodata nimic nu se va schimba.
Si mai am un gand: sunt convins ca se va stinge a mea generatie, iar sistemul va ramane ori la fel, ori mai rau.
Mi s-a acrit sa plang de mila tarii in care ma aflu, cea care mi-a dat documente ce-mi atesta existenta si care ma face prin ele "proprietatea" ei, mi-a ajuns sa imi plang de mila pentru ca ma simt legat de maini si de picioare, intrucat aici nici sa vrei nu poti face ceva, deci nu inteleg rostul postului astuia nici eu. Probabil ma descarc. In fine.
Fecaloizi.

Sustin Cruciada Culturii

De cand asteptam sa apara un video/ad/promo pentru a minimiza influenta fecaloizilor din mass media, mai ales cei de la TV. Nu-s absolut impotriva televizorului, insa am renuntat demult la el. E un mijloc de a-ti petrece vremea tampindu-te. E ca si cum ai da Bach pe manele. Sau ai manca seminte la teatru. Sau ai aplauda la opera dupa primul act.



Feel free sa dati mai departe

End of a beautiful day

Iata-ma ajuns si la finele zilei, coplesit de unele mesaje, de unele convorbiri, de unele persoane. M-am topit de fericire azi. Am retrait clipele imbatate in happiness, dragul de a trai, de a povesti, de a ma gandi la mine. Si la voi.
Acum am simt special. Simt ca 20 se merita. Simt ca 20 face diferenta. E foarte cute. Am avut o zi de calitate. Si sunt happy ca nu a stricat-o nimeni. Cred ca o pot pune la palmares, alaturi de alte 2 zile perfecte.
Tot ce imi lipseste este o jumatate perfecta. Dar o sa apara si aia. Sunt convins. Macar acum am speranta. E ca in filmul ala, X Files: I WANT TO BELIEVE. Cred ca am facut pasul acela: i believe.
Super tare 20-ul asta, isi face treaba singur.
Sper sa-mi amintesc mereu de ziua asta, cand am recitit cu ai mei compunericile din gimnaziu, cele reusite si profunde ce au meritat sa fie pastrate, o compunere din liceu, despre "ce vad eu in oglinda cand privesc obiectiv", despre fazele ce le faceam cand eram prunc mic, adica mic si nazdravan, relatate de ai mei scumpi parinti si bunici... O zi plina din toate punctele de vedere. Si plina de surprize placute. Exact ce mi-am dorit. Acum sunt melancolic, sensibil si miscat de ce am trait azi. Gen FERICIREA. Duceam lipsa de senzatia asta incomparabila. Ador sa fiu fericit. Si sa ii vad pe cei din juru-mi la fel. E o armonie deplina. Si cred ca merita sa te zbati sa o obtii. Actually, la asta cred ca se rezuma viata. Sa te caznesti ca fii fericit.
Again, really love u people, cei care azi ati facut parte din fericirea mea. Si ati ajutat sa o simt. Mai vie ca niciodata.

De 20 de ani... EXIST [?!]

E statusul ce l-am avut si la 18 ani, evident modificat acum. Ma simt excelent. Ii simt aproape pe cei dragi, primesc telefoane din juma in juma de ora, toti cei apropiati se gandesc la mine. E o zi superba. E soare afara, e cald si in inima mea.
20 e un alt inceput. Un inceput bun. Un prim pas in viata. Adevarata viata, cea cu planuri de viitor si cu fericire in coada. 20 E o varsta perfecta. E cea a visurilor implinite si a dorintelor realizate, a prietenilor adevarati, a nemuririi dragostei. E varsta la care as vrea sa nu imbatranesc. E aproape perfect.
Savurez picaturile de zambet de pe chipurile alor mei, savurez extazul de a exista.
22 februarie 2010 e un inceput sublim, inceputul varstei la care ma simt pregatit. Pregatit de a imi pregati fericirea.
Multumesc tuturor celor ce mi-au fost aproape si celor ce m-au avut in gand azi.

AMR-2-zile Night & FUN-wid-friends

Laptaria lui Enache. Ora 18:20. Genial. Fum, muzica buna, atmosfera de party, veselie, harmalaie, sticle ciocnite, tipe dragute. Astept sa imi soseasca invitatii, ma asez la o masa, iau o Stela NA, pentru moment, totul foarte tare. Mai putin partea cu fumul. Sosesc cei cu pricina, depanam amintiri, radem, ne sicanam, ne amintim de faze din liceu, care mai de care mai penibile sau amuzante, o barfa mica, la modul care ce a mai facut si pe unde a mai ajuns si cum mai duce, intr-un cuvant o seara reusita. Asta in pofida faptului ca la 8 jumate a trebuit sa evacuam localul din cauza la niste luzari. Scuzati, Nightlosers. Drept urmare, am luat-o frumusel la pas si ne-am croit drum pe Magheru inspre Romana. Am tras la Mec si a urmat inca o repriza de rasete isterice si bancuri desuchiate.
Si mi-am tras un nou amic: Jack. Jack Daniel's. :D
PS: Ty Patratel, Master, Ardeia and Punc.
Post post scriptum: Punc, u owe me sumthing.

Era sa uit...

In drum spre noul mall misto din capitala, AFI Palace, adica in tramvaiul 25, am trait o alta experienta bizara. As in la un moment dat, incetinim si nu intelegeam de ce. Cam la cateva sute de metri in fata noastra era un alt tramvai, stationat, insa era ceva in neregula. Si zic asta pentru ca eram cam intr-o zona pustie, cu o sosea in stanga noastra, soseaua Progresului cred ca-i zice si in fine... Se urneste ala din fata intr-un tarziu. Ajungem noi in statia respectiva(atunci am realizat ca ala statuse atat in statie, whatever). Ei bine asa ceva nu am mai vazut in viata mea. Ma simteam ca un puscarias evadat. Erau, fara sa exagerez, aproximativ 8~10 politisti si in rest, pana la 10~15 de controlori in statie. Fix ca la parnaie. Si scriau gaborii, p***-m-as in palariile lor, la amenzi cat nu au scris in viata lor la examenele pe care le-au copiat. Deci saracii nici in generala nu au scris atat, cand le dicta invatatoarea. Serios! Urca o femeie sa ne verifice BELETU sau ABONAMENTU si dupa ce ma holb insistent la jaful ei de legtimatie, cu husa ciobita si vai mama ei, aratata pe dos, se simte tanti si o intoarce astfel incat sa desifrez din ea ca e controloare, ii intind biletul uitandu-ma pe geam. Am mai povestit episoade similare, cred. Coboara. Si se duce in grupul ei si clampane seminte. Scuipand pe jos cojile. Ceilalti, capsomani sau curcanei, ce nu erau bizi luand spaga/scriind amenzi mimau high-life-ul fumand sau povestind... who knows what? Politici probabil. SI ERAM ORIPILAT!!! AM AJUNS IN ORASUL MEU NATAL SA FIU CONTROLAT CA UN INFRACTOR?!?!?! 3 urca in tramvai, restul stau jos sa nu cumva sa indrazneasca cineva sa coboare... Ca intra la interogatoriu. Cu organu'. Nu va spun care, doar atat: nu va e rusine! Penibililor! Si parasutelor! Cu o clasa in plus fata de cate culori are steagul pe care voi jurati iar eu mictionez asupra lui si a juramantului vostru. Urasc raziile, sistemul si ratatii de bugetari. Pe toti. Tara e de cacat, dar cu voi, devine de balega.

Reviving the Bucharest spirit

Azi-noapte am dormit la un prieten de-al meu. Sta undeva pe la Piata Sfantul Gheorghe. So, a trebuit sa merg pe jos ca sa ajung azi acasa. Si tocmai uitasem cum este sa mergi prin jeg si flegme, mai nou afise cazute in zapada flescaita si transformate intr-un fel de pasta, cum e sa urci in masina si sa iti tuseasca toti mosii inspre tine, sau sa fii calcat de babe disperate sa prinda loc pe scaun. De asemenea, am uitat cum e sa faci 100 de metrii in masina fiind, in 20 de minute, din cauza aglomeratiei, iar penibilii de politisti nu fac altceva decat sa dea vertiginos din palme crezand ca descongestioneaza traficul... Insa, ce mi-a placut la mine a fost faptul ca simteam ca acolo apartin. In haosul ala. In freamatul continuu de pe strazi. Simteam ca traiesc si orasul respira cu mine. Ca suntem in acelasi ritm. Ca rezonam. Deci tot am ramas bucurestean. :D
Seara am petrecut-o in compania iubitilor mei prieteni din Vianu. La un Burger King, pentru ca duc lipsa de fast-foodul asta in Timi. Si imi lasa si acum gura apa cand ma gandesc la namila de triplu whooper devorat de catre subsemnatul. Of, cum sa slabesc eu in felul asta?!
Si o surpriza neplacuta a inchieat seara si consta in faptul ca mi-am deschis mailul si hopaaaaaaaaa. Am primit un e-mail prin care mi se cerea sa completez calendarul cu ziua mea de nastere celei mai josnice fiinte pe care am cunoscut-o ever, o zdreanta ce mi-a mancat o parte buna din ani. Un gunoi. Si Doamne fereste sa ma reintalnesc cu ea ever. Pentru ca sunt dispus sa ma dezlantui. Nu ma intereseaza absolut deloc ce si cum si de ce in legatura cu ea. Ma aprind numai cand imi amintesc numele. Chipul aproape l-am uitat deplin. Daca exista o combinatie intre ura, dispret, nepasare, nervi si cele mai negre ganduri pe care le am fata de cineva si toate acestea reunite poarta un nume, as vrea sa stiu si eu cum se cheama.
Asa mi-am incheiat seara. Si postul acesta.

Thoughts

Imi place sa beau. Si urasc sa fiu beat. Si ca un facut, cifra 4 parca e cea mai tare. Din nou, ca si la balul din a 12-a, cele 4 shoturi de tequila m-au rapus. Urasc. Simt ca pierd lupta cand ma imbat. Plus ca e senzatia aia naspa ca ai ratat evenimentele, tre sa-ti povesteasca altu' ce si cum s-a intamplat, cum au curs lucrurile. Doamne, ce mai urasc sa ma imbat. Si de ce iar din 4 shoturi date unul dupa altul? Simt ca si cum as fi fost furat, amagit, ca o marioneta in mainile pricepute ale alcoolului, care isi instaleaza fortele miseleste in mine si ma domina. Si ma culc. Si o iau de la inceput.

~~~~***~~~~

Era petrecerea de 20 de ani. Imi serbam schimbarea prefixului cu o saptamana mai devreme, impreuna cu colegi si colege simpatici. Un grup restrans de amici. Atmosfera e super, muzica buna, spre deosebire de alte seri, localul cam gol, as putea zice perfect pentru a ne manifesta, urla, zbiera, rade si alte apucaturi hilare pentru niste tineri trecuti de primul semestru al politehnicii. M-am simtit bine. M-am simtit important. M-am simtit genial. Desi nu ma incanta faptul ca incurand implinesc doua decenii, parca suna mai bine douazeci decat nouasprezece. Nu? Te duci la una, te recomanzi, intamplator, de dragul conversatiei te intreaba "Craiule, cati ani ai?" iar tu vii cu buzduganul "DOUAZECI" si ii strapungi scutul inimii, o farami si devine toata a ta. Nu ramane decat sa o savurezi si sa ramai cu ranjetul pe buze pentru ca ai dat lovitura. Glumesc. Nu simt nicio deosebire acum cand imi traiesc ultimele zile din cei 19 ani trecuti, fata de atunci cand voi pasi sfios si temator in tainele celui de-al 20-lea. Insa amintirile stranse la trecerea dintre ani vor fi pastrate de mine mereu. Nu am sa uit noaptea in care am iesit cu cei dragi ai mei din Timisoara. Si e cu atat mai deosebita amintirea, cu cat pui ca ei sunt colegii mei de studentie. Am ce le povesti plozilor mei.

~~~~****~~~~

Tot sambata am serbat si alaturi de cele mai importante persoane pentru mine din micul oras de pe Bega. De domnul si doamna X. Am tinut mortis sa fie si ei partasi la "marele eveniment" pentru ca ii consider mai mult decat niste simpli oameni. Ii consider unchii mei. Pentru mine ei reprezinta o cheie. Este cheia care mi-a deschis noi usi spre orizonturi minunate. Este cheia fara de care acum nu stiu unde si in stare as fi fost. Sunt patronii mei. Ingerii mei pazitori.

~~~~****~~~~

Urmeaza sambata seara. Bagajul e facut, strang prin casa, radiez de fericire ca ma intorc in Bucuresti. Cealalta casa. Adica celalalt ACASA. Calatoria a fost lunga, si grea, poate unde ma dezobisnuisem cu drumul lung si anost si fetele plictisitare si enervante ale celor din vagon. Habar n-am. Stiu doar ca atat de plictisitoare si de tampita calatorie nu am mai avut de cand am mers prima data la Timisoara cu trenul, adica prin clasa a 10-a. Skip. Ajung unde vroiam: tot entuziasmul meu s-a stins odata cu jegul din Bucuresti, cu gropile, pardon, craterele din asfalt, cu mormanul de zapada stropita cu namol si mizerie de la marginea trotuarului, cu ratatii din trafic, care, de nervi azi nu am mai suportat tupeul unuia si dupa claxoane insistente, l-am depasit si i-am taiat calea ca ultimul tigan... Of. Abia astept sa-mi vad prietenii de aici si sa ard gazul de pomana in Laptarie.

~~~~****~~~~

Bye bye sesiune. S-a dus si panarama asta. Gata cu distractiile nocturne, care mi-au dereglat bioritmul in asa hal, incat acum eu parca sarbatoresc revelionul in fiecare noapte, pentru ca mai devreme de 4 nu pot dormi, adio cursuri scrise in word si listate in complex tip "copiuta", adio foi scrise ca la masina cu aceleasi teoreme de enshpe mii de ori... raman numai restantele =))) ROFL ^.^
Pot zice ca din cauza analizei, ce mi-a taiat tot cheful de invatat, fiind primul examen picat, as in 0 out of 1, ulterior nu am facut decat sa imi introduc piciorul si am lasat sa vina de la sine totul. Si surprinzator, cu minim de efort depus am trecut 2 examene din 4. Sublim. Adica nu, SUPERB, dupa cum i-am zis profului de algebra cand el mi-a comunicat ca am facut de un 5 acolo. Foarte comic omul ala. As vrea sa mai pastrez legatura cu el daca as putea.

Pe viitor... Nu stiu. Doar unele asteptari. In rest, spontaneitatea si ce-o da Dumnezeu. Sper sa fie lucruri bune. Si placute.

Bosumflat

Incepe ziua dragut, desi oboseala acumulata se resimte, afara era frumos, nu ningea, nu era frig...era destul de bine pentru o zi de februarie. Si nu ploua.
Vestea buna isi face aparitia (era si cazul dupa mitralierele de vesti proaste) pe la amiaza cand aflu ca imi pot procura 3 jocuri originale, pe gratis, printr-o oferta. Evident ca eu consider asta ca si cum as fi castigat la Loto. Sau la loz in plic. Adica sunt un fan al jocurilor si de ceva vreme am inceput sa le cumpar pentru ca sa le pot juca pe net. Nu ca as fi mare combatant al pirateriei. Exclus. Nu in Romania si nici pe salariile de aici. Este pura pasiune sau snobism. Numiti cum vreti. Nu-mi pasa. Imi consum euforia in cateva zeci de minute de joc si de torturat shoboclick-ul si tastatura, dupa care ma topeste somnul, deci ma culc. Seara, aparent o idee buna de a ucide timpul, urmez propunerea unor prieteni apropiati de a iesi in oras. Sa mancam. Nu se putea altfel. Deci ne strangem vreo 12 insi pana la urma si ne punem pe devorat. La masa nu cunosteam decat pe cei 5 amici. Restul erau straini. Si sunt. Prezentari nu s-au facut din diverse motive, necunoscute, deci presupun ca din prostie. La un moment dat, o fiinta penibila, pe un ton rastit, porunceste sa fie mutat un scaun. Cum eu si cei 2 tovarasi de haplit eram ocupati cu pleasca de pizza din farfurie, evident ca nu ne-am sinchisit de rozatoarea vorbitoare, ci am continuat sa mancam. Persista in a da ordine. Unul se abtine, altul e prea neinteresat, deci cel care da replica este nimeni altul decat bucuresteanul. Replica dura. Urmeaza manifesstarea unei femei iritate, stiti cu totii cum fac, cum li se urca sangele la cap si dau afara cam tot ce le proceseaza dovleacul. Bla bla bla bla bla... Concluzia sunt un nesimtit. Si am nevoie de codul bunelor maniere. Asta pt ca nu o bagam in seama in timpul isteriei si pentru ca nu am avut chef sa ma ridic. In fine. Aveam replici. MULTE. Si puteam sa le scot afara din mine dar riscam sa se holbeze tot restaurantul la noi. Deci nu. Am tacut. Si nu-mi place de mine. Adica pentru faptul ca am raspuns cu aceeasi moneda la tembelismul lor, sunt socotit unul dintre ei? Sincer cred ca am vazut multe locuri si am trait intr-un mediu mai elevat decat a trait ea si toata familia ei de 3 generatii incoace, la un loc. Si nu pentru ca sunt din capitala. Niciodata nu mi-a placut sa ma laud cu asta, pentru ca este o simpla intamplare. Este o eroare a norocului. Deobicei el nu tine cu mine. Ci pentru ca mi-am dorit sa stiu sa ma port si am studiat cartea recomandata de ea, in schimb domnia sa nici nu cred ca a catadicsit sa ii atinga copertile. Daca as vorbi fata in fata cu ea, as avea nenumarate motive sa-i dau pentru care m-am purtat asa. Insa nu cred ca va intelege. Nici nu stiu de ce ma consum atat. Urasc cand in calea mea gasesc prosti, iar daca ei sunt atat de prosti incat nu pot constientiza avand o sumedenie de argumente sub nas, acest lucru, atunci ii detest.
Concluzia: uite asa mi-a stricat o tipa seara.

Fugitiv

Era ora 3 noaptea cand eu ma cautam in buzunarul de la geaca dupa chei. Privesc in sus, latura de bloc dinspre straduta, TOATE luminile stinse. Oameni cuminti. Se culca devreme, se trezesc devreme, dorm 8 ore pe noapte, intr-o coaja de nuca, bioritm sanatos. Am urcat anevoios cele 3 etaje, am deschis lumina pe holul apartamentului, m-am facut comod. Am dat drumul la muzica, un surf mic pe net, vreo 20 de minute de joc unde constat uimit ca nu ma pot aduna sa pun tinta pe zombies... Mi se face somn si ma culc.
Dimineata asta m-am trezit cu lipsa de chef acuta. Un argument elcovent: mi-am servit micul dejun, celebrul OUSHOR, pe la 5 dupa amiaza. Cred ca iar am racit. Afara vremea m-a imbiat la trandaveala, ningea cand am aerisit camera, deci slabe sanse sa fi avut chef de ceva astazi in afara de a freca menta.
Ma paste ultimul examen. Ultimul hop. Apoi evenimente mai...senine, sper eu. Ma doare capul de la atata vreme pierduta in fata laptopului. Si din cauza asta am sa inchei aici secul meu post de acum.
PS: nu pot sa pricep cum de Timisoara e un oras asa linistit...

Ciorba

Tarziu. Somn. Iarta-ma. Nu vreau. Simt. Brad. Tren. Frig. Nisip. Apa. Pix. Pereche. Nu mai pot. De ce? Inapoi. Mult. Sus. Pat. Multumesc. Te rog. Acasa. Intuneric. Frige. Daca as putea. 2 saptamani. Ploua. Foame. Lene. 120 km/h. Nou. Iar. Amintiri. Plimbam. Trece. Maine? Nu cred. Banca. Soare. Muzica. Drum. Astept. Roz. Troleibuz. Miez. Shopping. Ousor. 4. Speriat. Fum. Incet. Mai vrei? Mila. Dispret. Hahahaha. Mars. Sambata. Fericit. Apatic. Frumos. Moarte. Intangibil. Oftat. Oare? Timpul. Goana. Impresionat. Proaspat. Zbor. Iubito. Tot. Examene. Sinistru. Patetic. Pesimist. Job. Ai mei. Ce faci? Amiaza. Palmier. Sarut. Serios. Statuie. 3 benzi. Metrou. Nesimtit. Cerc. Intersectie. Chipuri. Gagicute. Parc. Parfum. Strada. Vechi. Mic. Stingher. Probleme. Ciuda. Gelos. Dimineata. Cearta. Shaorma. Vis. Adio. Piesa. Exist? Versus. Scari. Ani. Apel. Joc. Vino. Funny. Singur. Nu acum. Raspundere. Viata. Giratoriu. Facturi. Mall. Impacare. Sentiment. Lipsa. KFC. Geam. Covrig. Talpa. Luceste. Atmosfera. Patetic. Ingust. Bere. Pasi. Pe jos. Subtire. Bloc. Camp. Dezolant. Furie. Casa. Calorifer. Oameni. Rahat de caine. Meditatii. Dor. Uit. Stii? Lung. Draguta. Timid. Ei. Tequila. Ghetus. Ce tare! Buchet. Cravata. 116. Sera. Tricou. Conduc. Vreme. Pana mea. Tocuri. Magazin. Poli. Adidasi. Fustita. Baietel. Umilinta. Viitor. Film. Party. Ziua. Sapte. Motoare. Nume. Gandac. Tobogan. Uscat. Fel. Bilete. Gropi. Marcaje. Catalog. Vopsea. Clienti. Zmeu. Glont. Doare. Ea. Nu. Plopi. Gradina. Parcare. Frana. Limite. Democratie. Vicii. Povesti. Matematica. Cam. Aproape. Mereu. Dar? Sec. Cheie. Cadou. Vodafone. Net. Bataie de joc. Asociem. Perna. Cola. Mistic. Urmeaza. Jeg. Nori. Asfalt. Pizza. Hotel. Nopti albe. Miere. Mizerabil. Este.

Explorand (Guilty of doing nothing)

Este ora trei jumate dupa amiaza si eu am maine examen. Nu am invatat nimic. Nu am avut rabdare sa deschid si sa parcurg cursul macar o data in 5 zile. Nu stiu de ce imi e asa lene. Ma trezesc, imi propun sa lucrez si eu o problema acolo si sfarsesc altcumva, ori jucandu-ma, ori aiurind pe net, ori scriind, vezi cazul de fata.
Cred ca am fost foarte dezamagit de la primul examen, cel de analiza si de atunci sistemul meu de autoconservare lucreaza non stop. Ma simt resemnat si nu prea constientizez/ nu-mi pasa de restul sesiunii. Parca plutesc. E un fel de combo intre blazare si nepasare. Si nu stiu inca daca imi place sau nu. Pentru ca refuz sa ma gandesc la starea mea. Si pierd vremea. Probabil ca frica de examen ma va apuca inainte de a primi subiectele, ma va tine 5 minute pana incep sa misc cate ceva si sa rezolv, apoi va disparea. Cand ies din sala de examen, de orice fel si natura, sunt ori dezamagit ca mi-am pierdut timpul invatand, ori bucuros ca am scapat si de ala. Asa patesc mereu cu frica si emotiile. Momentan simt ca asist la viata mea. Simt ca o traieste alta persoana, o a treia, pe langa mine si eu insumi, iar eu stau undeva in prajma ei, la maxim un metru, vazand ce face. Si cum invata. Si cum se consuma si cum uita. Si cum o ia de la capat. Si uneori urasc ca stau sa ma privesc de pe margine si sa-mi dau sfaturi. Mi-e ca peste 20 de ani ajung schizofrenic :)) Doamne fereste!
Ma cam plictisesc. De cam tot. Si mi-e cam lene sa fac ceva. Altceva. Sa ma apuc de ceva. E foarte greu sa ma apuc de ceva, ca tot am ajuns aici si e si mai greu sa continui lucrul respectiv, odata inceput, daca nu-mi place. Poate se cheama superficialitate, dar nu-mi pasa. Cred ca sunt genul de om care incearca sa guste din tot sa aiba o parere. Si ce nu-i place, daca e pus sa guste a doua oara, iese nasol.
Acum, dupa ce am dat afara din mine gandurile astea, inca mi-e lene sa ma apuc de tocit. Nu cred ca tocitul e pentru mine. Tre mereu sa gasesc o cale de a face treaba buna, fara sa fiu nevoit sa imi injectez teorie in vene pe care nu am sa o folosesc ever. Urasc ca sunt un idealist ce incearca sa fie realist, sau invers, un realist ce se impiedica de idealistul din sine.

Noroc cu exceptiile care-ti confirma regula

Sunt genul de om care nu da doi bani pe/uraste/dispretuieste/are boala pe/ii e sila de/nu ar face niciodata nimic pt a ajuta/nu suporta/considera ultimele gunoaie pe: CONTROLORI, TAXIMETRISTI si POLITISTI, also known as GABORI. Stiu si sunt constient ca nu asta e o atitudine demna de un om decent, rafinat si bine crescut. Insa oricat m-as stradui sa ii accept si suport si tolerez pe exponentii meseriilor enumerate mai sus, nu reusesc sa gasesc absolut niciun motiv. Efectiv astea sunt reactiile pe care le starnesc ei atunci cand ne intersectam tangential. Am si justificare: controlorii sunt niste ciubucari nenorociti, cu atatea clase cate viteze au autobozele unde isi exercita ei autoritatea, iar cand vad ca cineva este prins pe picior gresit TOTI tabara pe bietul om ca hienele. Politistii sunt acele carpe umane care indiferent ca ai gresit sau nu, adesea daca esti oprit de ei, nu scapi fara a ti se gasi nod in papura. Plus ca sunt penibili si au un mers si o statura ridicola. Iar taximetristii... eu unul conduc agresiv. Foarte dur. Si niciodata nu am lasat un taximetrist sa mi se bage in fata. E o regula pe care o respect mai ceva ca trecutul pe rosu. Insa au oamenii astia un tupeu in ei de parca toti ar fi facuti de aceeasi mama. Si li s-a daruit un simt al proprietatii extrem de dezvoltat.
Insa iata si exceptia de la regula. In privinta controlorilor. Numai!
Mergeam in seara asta inspre complex sa imi hranesc burtica, dupa cum zice cineva drag si in troleibuz s-a urcat o echipa de controlori cunoscuti din vedere. Un el destul de inaintat in varsta, desi cu o mecla de betiv notoriu, foarte de treaba omul. Si o ea, tot trecuta de varsta a doua demult, cu o fata de barbat ce si-a petrecut un sfert din viata prin puscarie. Nu stiu de ce asta imi inspira figura ei... In fine. Si se urca oamenii in statie, la 5 metri urmeaza un semafor. Opreste. Deschide brusc usile. Se urca controlorii. Un tip din fata masinii nu compostase bilet si abia dupa ce ei au urcat si au avut un mic dialog cu soferul, tanarul a compostat biletul, gest surprins de cei doi "reprezentanti ai legii". Ma asteptam la un intreg circ si parca deja vedeam hienele din ei scoase din cusca si gata-gata sa jupoaie tanarul de viu si sa ajunga la carnea cea dulce: suta de mii. INSA SOC: el, ca un adevarat domn, merge amuzat la tanar si ii zice in gluma ceva de genul ca nu a vazut nimic si au schimbat cateva cuvinte incat eu am ramas stupefiat. Nu-mi venea sa cred ca nenea ala a fost atat de genial si a reactionat ca un om cand deobicei astfel de situatie se lasa cu coborat la prima si negociat in vederea SUTEI DE MII. Si tot el e nenea controlor care mereu multumeste oamenilor dupa ce primeste cardul sau biletul. Si tot el NICIODATA nu mi-a reprosat ca nu am validat. Da, eu nu validez niciodata. Ca sa le fac in ciuda la prosti. Si tot el e nenea caruia atunci cand ii dau cardul ma uit la el si eventual ii zambesc sau am un poker face. Celorlalti le dau cardul si ma uit in partea opusa, pe geam sau la cineva ca si cum nu ar exista sau ma holbez insistent la legitimatia lor pana mi-o vara intre ochi... Ce rau sunt cu penibilii astia! :))
Am atata dezgust pe restul controlorilor, al taximetristilor si al politistilor incat nu stiu unde mai incape. Asta ca sa inchei pozitiv. Ca daca spun si despre controlorii de pe drumul intors (altii decat cei sus-mentionati), care inca isi practicau meseria pe la 21.14... si de penibila cearta dintre ei si un domn... mi-e ca uit partea buna a lucrurilor si ca am pus intr-o lumina prea pozitiva oamenii de mai sus...

Dur / Patrunzator

M-am uitat azi la un film mai vechiut, din 2007. Se cheama Death Sentence. Si am ramas cu un gust amar, cuprins intru totul de invidie sau gelozie.
In cateva vorbe, filmul prezinta drama unui tata a doi copii, baieti, ce incearca sa-si creasca si sa corespunda nevoilor acestora alaturi de sotia sa minunata. Am zis minunata si am sa revin asupra aspectului. Circumstantele sunt de asa natura ca intr-o seara, dupa ce baiatul cel mare castiga un meci de hockey, conducand in drum spre casa, raman fara combustibil si trag la prima benzinarie. Ulterior aflam ca era singura din oras fara sistem de supraveghere. Tatal alimenteaza, iar baiatul merge sa-si cumpere ceva dulce. Intre timp o banda de golani isi face aparitia si unul dintre ei trebuia initiat, asa ca il omoara pe baiat aflat inauntru. Tatal se razbuna uigandu-l pe faptas, apoi razboiul se dezlantuie, ii este omorata familia, fiul cel mic este in coma, el este impuscat si printr-n miracol se trezeste. Cu un singur gand: dulcea razbunare. Urmeaza macelul in care fiecare membru din gasca moare si nu aflam daca tatal va apuca sa-si vada copilul iesit din coma sau nu.
Ceea ce m-a marcat profund au fost vorbele sotiei la un moment dat cand realizeaza ca barbatul ei l-a ucis pe faptas. Ii zice ca este un tata minunat, ca este un sot excelent si ca il va iubi oricum, neconditionat, indiferent de ce ar fi facut. I-a fost alaturi, desi stia ca este un ucigas. A fost acolo sa-l sprijineasca, desi i-a explicat ca orice ar face baiatul lor nu va putea fi adus inapoi. L-a sustinut, in pofida faptului ca ecuatia nicicand nu ar fi putut fi egalata. L-a iubit. Si era prezenta acolo pentru el. Cate sotii sunt asa acum? Cate familii sunt asa unite de dragoste? Cine mai pretuieste acum dragostea? "Te iubesc" a devenit un salut banal intre doi tineri.
Cine isi mai cauta azi sotii care sa ii iubeasca? Cine le mai gaseste? Cate fete exista pe lumea asta care sa fie ACOLO?
Am o sumedenie de ganduri ce sunt prea intime ca sa le scriu aici. As vrea doar sa stiu si sa fiu sigur ca exista o EA si pentru mine care sa fie acolo.
Nu as vrea niciodata sa trec in viata prin ceva asemanator cu ce am privit azi. Insa vreau sa am o familie fericita. Vreau sa fiu un tata bun. Mereu stau sa ma intreb ce fel de tata am sa fiu. Si patrund tot mai adanc intrebarea CINE MI-I VA DARUI.
Doamne ce as vrea sa rezolv problemele astea cat mai repede si daca vreau sa am o alegere perfecta in viata, atunci asta as vrea sa fie. Prima.

Trecut-prezent-viitor?

Primul post din anul curent. Ar fi o gramada de povestit despre ce a fost, despre debutul anului in curs, despre ce vreau si sper sa fie in continuare. Mai ales ca ne aflam deja in februarie, luna cu o anumita incarcatura pentru mine, dar si luna a doua, cea care marcheaza un pas grabit al timpului in viata mea. Urasc ca trece asa repede! Imi zboara asa miseleste pe sub nas incat sunt efectiv defazat. Traiesc cu impresia ca saptamana trecuta am serbat revelionu' sau ca imi puneam tangential intrebari tampite de tocilari (pe care-i urasc, dealtfel) precum "vaaaaaaaaaai, ma asteapta sesiunea. prima sesiune. cum o sa fac? o sa invat? o sa am timp? o sa fiu integralist?" si zguduit de prezent, chair pot sa raspund raspicat la o intrebare: nu, nu-s integralist. am o restanta. pana acum. Insa privesc esentialul: daca nu o aveam acum, nu aveam ce povesti mai departe. Nu aveam ce amintiri sa port cu mine pe viitor. Nu-mi doresc sa-mi aduc aminte de anii de studentie citind carti peste carti, luand 11 la seminare, 10.50 in examene pentru ca dinozaurul ce mi-a corectat lucrarea nu a vazut data in partea stanga-sus a paginii, deci 0.50 puncte din oficiu sunt taiate, nu-mi doresc sa fiu un as la teorie. Vreau doar sa ajung un inginer priceput si sa ma folosesc de facultate. Am 2010 motive sa fiu un nonconformist in continuare, sa ma bucur de examenele luate copiind, de profii care pareau severi si stricti, dar s-au dovedit geniali, de gasca si foarte de treaba. Imi place sa gust riscul, dar cu masura. Imi place sa-mi croiesc un drum aleator in viata. Ma face sa uit de cat de anosta, seaca, amara, perfida, inoportuna si zdreanta este viata.
2009 a fost un an agitat. Mult prea agitat. Si nici nu stiu daca am avut suficient timp de reactie. Pentru fiecare situatie in care am fost pus. Imi amintesc de clasa a 12a, de celebra mea deceptie in amor, de prietenii pe care i-am avut si s-au dus(pt unii, chiar ma bucur ca sunt undeva la fund, inecati in imbecilitate), de bacul ala infect pentru care am lucrat intens cu 2 zile inainte de fiecare proba, de liceul lasat in urma, de toate tampeniile facute acolo, de unii profi minunati din el, de nunta frumoasa a unor prieteni dragi, de vacanta de vara unde am recuperat fiecare minutel pierdut in fata putinelor foi cu subiecte de bac, de intrarea la facultate, de primul contact cu colegii noi, de prieteniile legate aici. Cam atat pot scoate din minte legat de 2009 asa, la un feedback superficial. Era sa uit de balul de absolvire:)) Frumos. Trag linie si ma simt mandru de cum am petrecut timpul. De ce a iesit. Imi place rezultatul. Cred ca mi-am urmat destul de bine schema, cu unele exceptii, de a nu ma bucura prea tare ca sa nu dau cu dosul de pamant prea rau la ananghie.
Pentru viitor? Pai imi doresc multe. Cred ca e un fel de superstitie la mine, desi nu imi place termenul, nu cred in el. E de fapt o teama. Daca as zice ce imi propun sa fac, sigur nu voi face. Imi doresc doar fericire. Multa. Si sa dureze. Mult. Nu ar strica sa-mi iau si examenele, sa ne dea milogii astia de la facultate bursa in continuare, sa am un semestru doi mai putin incarcat, sa merg cat mai des pe Motoare sau in Laptarie, sa-mi vizitez my buddies din Bucuresti si SA VINA VARAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA. Vreau in Vama. Rau de tot. Si prin Timisoara cre' ca am s-o ard la vara.
Tot in cadrul wishlist-ului, doresc sa-mi mentin prietenii si sa ma inteleg si sa petrec cat mai mult timp cu ei, sa ne distram, sa nu uitam si sa nu rarim noptile prin cluburi sau baruri sau oriunde unde ne simtim bine cu totii. Si unde uitam ca suntem niste necajiti de studenti in anul intai la poli.
Nu stiu ce m-a apucat de am inceput cu "primul post pe anu' asta". Acum mi se pare banal. Cred ca vroiam sa subliniez faptul ca am fost foarte prins cu diverse... gen...incheierea unor "afaceri" cu copii batuti in cap, nenorocitele astea de examene si plictisul de zi cu zi sau blazarea continuua si din ce in ce mai dulce datorata vieturii si convietuirii cu semenii mei din ce in ce mai putin dragi.
Cum zice si un fost vianist, acum vedeta prin gurile tuturor cancanurilor de ziare, TRAIM IN ROMANIA SI ASTA NE OCUPA TOT TIMPUL. Adevarat, Mircica.