Forma fata continut

Cred ca trebuia sa soseasca si clipa asta, cand totul se naruie, cand totul fuge, cand totul renunta, cand totul uita, cand totul dispare, cand totul se evapora... Cand totul devine nimic.
Desi par acum un emo, sunt exact pe dos. Sunt doar un luptator infrant. Si da, aici am pierdut. Acum gandesc in multe feluri, despre multi. Acum vad totul altfel si imi doresc sa existe cineva care sa ma trezeasca candva si sa'mi spuna ca e un cosmar. Ca e o farsa. Dar, mai mult ma amagesc.
Si astfel, in viata mea se ridica multe probleme, multe intrebari, multe grijuri, o doza fatala as putea spune de durere. Raspunsuri nu am, fericirea se ridica odata cu praful starnit de fuga aceasta prin viata, oamenii de care am nevoie... se ascund care dupa ce pot.... si ma trezesc singur... si... cu ce am gresit?!
E greu sa fii incarcat cu o gramada de greutati, mai ales cand nu le meriti, cand nu tu ai decis eronat, cand tu lupti si nu ai cu cine, nu ai impotriva cui, nu ai aliat, esti atat de singur incat si singuratatea iti pare un partener de incredere, nu ai de ce sa lupti pentru ca lupta e pierduta din start. E un fel de blat... Pe nedrept! Rabdarea... e un factor cheie, insa se poate transforma intr o drama continua, iar asta nu mai sunt dispus sa sacrific... Intr'adevar, sacrificiul e un bine nedorit de multi. Dar el imparte totul in ura si iubire. De ce atunci cand cantaresti o persoana si o indeletnicire se... De fapt, stai, se poate cantari o persoana cu altceva? Cu unele interese personale...? Ar fi interesant de dezbatut acest aspect candva... Cu oricine. Absolut oricine.
Prapastia se apropie. De ce nu as cadea niciodata in ea? De ce trebuie eu sa fiu tare? De ce trebuie sa daram eu orice zid? de ce nu l'as cladi mai inalt decat este? Altii cum de pot? De ce sa mai fiu papusa "VIETII"? Sau a oamenilor care se intalnesc de'a lungul vietii cu... personajul TU? Cat se poate ascunde un om dupa un gand? Cat poate tace un om? Cat poate minti viata? Cat poate viata sa si bata joc de tine?
E posibil sa iti atingi fericirea, culmea fericirii si sa ramai acolo? Mereu va veni si panta descendenta? Daca da, de ce mai urci acolo? de ce sa ti placa acolo sus? parca nu ti vine sa renunti la varful acela... dar brusc ti se face frica si ingheti. tu si pe cei din jur. incerci sa fugi... te temi... dar tot n o sa scapi... si cine stie unde sunt cei de care ai nevoie sa te ridice atunci cand tu te incalzesti si te dezmortesti... pot fi apusi... doborati de greutati... si constati uimit ca si singuratatea e un prieten fals. ca multi din viata... abisul necunoasterii... si imprevizibilului sfasietor... aham, e un bazar al necazurilor si cateodata, rareori cand zici ca gasesti un chilipir, ajungi acasa si descoperi ca e un chici.
As vrea sa pot... sa am o viata noua... sa nu repet niciun pas gresit... sa gasesc fericirea eterna... nemuritoare... sa pot trage o linie dedesuptul tuturor clipelor vietii mele si sa inchid ochii, cu un zambet luminos pe fata... murmurand implinit... te'am gasit, [...]!
As vrea... dar... cheia e la [...], iar [...] poate insemna multe.
[...] e ce ti'ai dorit mereu si inca nu'l ai. In schimb merita sa speri la el.

Seems to be tougher than i thought..

I can hardly say what i really feel. Perhaps the best word is "confused"... But what i do know for sure is that... you see, life isn't always fair... and sometimes it isn't fair with me. It gave me many things, but still wants to steal them from me, and, instead, it offers only wounds. It wasn't ment to be this way. I'm sure. But... can't find the reason WHY. WHY the hell everything that's supposed to last forever... is about to melt just in the very next moment ?!?!
I cannot live without these memories... OUR memories.... I miss u leanin' on my shoulder while we're sitting in the bus, i miss yor hand holding mine so tight and warmly each time we were walking, i miss your eyes looking gently into mine while our lips couldn't get apart, i miss your hugs on the bench.... i miss you. I want you. I couldn't live without you. What can i do without you?
... Who am I without you? Are you aware of that...?
I wanna keep you... keep you a whole life... but is it possible? I can't stop thinking of you... of us... yes, I'm an addict.
Be my drug, happiness pill!

Apogeul... sau o alta culme de pe care voi cadea curand?

Da, Bub, viata mea s'a schimbat deasemenea total. Si, surprinzator, intr'un mod bun. De cand ai inceput sa faci parte din ea, ma simt altfel, simt ca pot fi altfel, simt ca pot face totul, imi dai incredere in mine si extrem de multe motive sa te iubesc. Tu le stii mai bine, nu are sens sa le enumar acum. De fapt, nu mai exista Bub, ci pui.
Chiar faptul ca scriu iar in blog, iti e datorat tie... Stii, esti cea pe care am visat'o mereu, insa pana acum nu am avut taria sa deschid ochii... Nu am avut puterea sa cantaresc corect lucrurile... Poate nu am avut nici sistemul de valori necesar sa compar... Dar totusi, acum te am pe tine. si da, pentru multi pare o prostie, pare o lasitate, pare falsitate, pare nepotrivire, insa nu ma intereseaza. Eu stiu ce este in inima mea, situ cum s'a intamplat, ce s'a intamplat si mai stiu ca acum nu mai e nimeni care sa imi promita marea cu sarea. Totodata, stiu ca si tu cunosti ce este in inima mea, iar asta ma face sa uit de absolut toate gurile rele.
Nu vreau sa lamuresc acum pe nimeni, in nicio privinta. Vreau doar sa stie toti ca de acum noi inseamna doar 2, vorba unui cantec. De acum cel mai greu va fi sa mentinem dragostea pe acest pisc. Nu cred ca as suporta o cadere, mai ales daca va fi vorba de noi. E greu sa iubesti si sa pierzi, sa ai si sa ti se ia, sa fii in extaz, apoi depresat, sa iti amintesti si sa nu poti dormi de nervi... Sper ca nu se va ajunge acolo. Gandul acesta ma obsedeaza. Cum va fi sa trebuiasca sa uit de plimbarile prin parc noaptea, cand nu gaseam straduta de iesire, de toate cele 6 ore pe zi cat bateam Bucurestiul in lung si'n lat, de meniul meu de la KFC si Liptonul tau vesnic, de saruturile fierbinti si incarcate cu atata dragoste incat nu mai plecam de la bancutz, de vesnicele mesaje sau telefoane din statia Eroilor cand se auzeau comentarii "dar nu v-ati vazut acum 10 minute"....
As da tot ce am mai bun si mai drag, chiar si acel HALL OF FAME, pentru a fi alaturi de tine si pentru a trai mereu clipe ca cele conturate mai sus. Nu as vrea sa se termine acest film, acel cosmar transformat in vis de un ingeras, aceasta poveste de dragoste cladita pe multe lacrimi, multa tristete, multe certuri, niciodata. Ci, toate sa ramana acolo, jos, la temelie, unde le este locul, ingropate.
Am crezut ca am gasit fericirea acum cativa ani, dar fericirea mea nu a fost nici acolo, nici in "tovarasi", nici in distractii, nici in toate tampeniile, pe care, paradoxal, le cunosti, ci in tine.... Daca tu vei pleca vreodata, stii de pe acum ca ai luat fericirea mea cu tine.
In incheiere, ma bucur ca am reusit sa te ridic si ma bucur ca percepi dragostea mea... Si imi e greu sa imi exprim dragostea in cuvinte, in blog... Am asa... o stangacie in a scrie despre ce simt si cum simt fata de tine... Mai adaugam la asta si pesimismul meu... si e gata :)
Cum ziceam mai ieri-alaltaieri, nu gasesc cuvinte care sa exprime cat si cum si in ce masura te iubesc... Asa ca recurg, ca si tine la...
TE IUBESC!
P.S. Sa nu te aud ca zici ca te plagiez :P

ha HA!

mda... nu mai am chef de scris in lbog. m-am gandit ca e mult mai misto sa ma joc decat sa scriu. poate pt unii e prostesc ceea ce fac, dar e mult mai palpitant sa ma distrez decat sa scriu. am impresia ca o sa ajung emoid daca mai continui asa... so, nu vreau sa fiu emoid, nici fecaloid. sunt EU. si am sa ma schimb cand voi vrea si cand voi simti!
nu o sa mi inchid blogu', stati calmi. sunt posturi si commenturi absolut grotesti aci! hai ca iar ma intind la vorba!
acum mars ca nu mai ai ce citi!

O zi... la nimereala

Blazat. Pe la 6 sau 7 sau 8, sau la ce ora vrei tu, seara, constat ca nu mai am paine. Mi-e foame. Deci trebuie sa ma duc jos la magazin sau la supermarket sa-mi iau. Cobor. Traversez, dupa ce sunt claxonat de unu' dintr-o Dacie (d-aia veche) aflata destul de departe, un mos (probabil comunist, crispat, care vede in orice pieton un posibil accident, deci omu' da din goarna ca sa "se scaota", in fine, un idiot ce nu are vreo treaba cu sofatul), ma face sa imi tarasc mai repede picioarele. Ii zic in minte de dulce si mi-l imaginez franand brusc deoarece eu stau fix in dreptul masinii, nemiscat. Il scot din masina si-l pun pe jos dintr-o lovitura cu cotul in gura cu multe "blancuri". Cade, geme. Ii impun sa socializeze cu talpa pantofilor mei sport Reebok, pana imi trec nervii pentru ca mi-am luat un claxon nemeritat. Plec inainte sa se adune lume in jur si...... ma trezesc ajuns in fata usii de termopan a supermarketului. Incepuse sa imi palca ideea de mai devreme. Intru.
"Buna seara! Cu ce va pot ajuta?" zambeste o supraveghetoare de pe acolo. "Sarut mana!"
[STOP!]
Stai un pic, mi se pare mie sau chiar ai zis "cu ce ma poti ajuta"? HAI SA MORI TU! Ce lucru interesant! Deci, intr-o lume grabita, intr-o lume rea, intr-o societate senila, se gasesc cel putin atatea persoane cate supermarketuri sunt, care vor sa ajute pe altii. Dar de unde atata bunavointa? Da, suntem intr-un mediu in care accentul se pune pe viteza, pe miscari rapide, pe oameni care devin tot mai robotizati si brusc, apar fiinte, care vor sa fie folositoare. Dar de ce oare au aceasta dorinta contra cost?
Daca tot vrei sa imi fii de folos, de ce nu te duci tu in spatele blocului sau intr-o ghena de gunoi si de ce nu te sacrifici? Ce ai face tu, individo, daca eu ti-as zice ca vreau sa ma ajuti murind? De ce faci pe draguta cu mine si dupa ce parasesc magazinul "Ai vazut, fata, ce bani avea ala in portofel?"? De ce trebuie ca tu sa fii ridicola si sa iti vinzi buantatea? De ce prestezi ajutor fals? De ce te-as asculta eu pe tine care ma sfatuiesti sa cumpar tot magazinul, stiind ca esti platita sa faci asta? De ce sa ascult eu astfel de sfaturi "utile"?
[REVIN]
"Nu, nu am nevoie de niciun pic de ajutor. Ma uit. Stiu si singur cum arata o paine proaspata si ce marca e mai gustoasa. Deocamdata ma uit. Stiu ca ai mai vazut marfa pe aceste rafturi cum e aranjata, deci pe aici nu ai ce face."
Se uita la mine fara o clipire. Nu-i vine sa creada. Stiu ca nu este vina ei pe de-o parte ca e atat de ... indrazneata... dar totusi nu este nici atat de greu de cumparat o paine. Sau o punga de chipsuri. Sau paste fainoase. Chiar trebuie sa fie deranjati toti clientii cu " iti pot fii de folos cumva?"
Viata ACUM reprezinta miscare in continuu. Daca ei, patronii, cred ca angajand asemenea fecaloide care taie frunze la caini cu intrebarile lor invatate si repetate de 1000 de ori pe zi, vor prospera, eu cred ca vor falimenta. Asta doresc. Intr-o oarecare masura. Nu au ele dreptul sa intervina cu acea fraza tipica in viata nimanui. Cine doreste informatia, intreaba. Nu informatia cerseste atentie!
Vin acasa si mai blazat decat am plecat. Trantesc painile pe masa. Ma arunc in pat. Doresc sa visez o palma de pamant nisipos, inconjurat de o imensa intindere de apa. Vreau sa incapa 2 persoane pe acea insula. Eu si ea. Atat.
Si un automat de paine!

StanleyBet sau Stan si Bran (continuare)

Da, exact! Pariuri. De ce? De ce tocmai pariuri? Foarte simplu. Desi tu crezi ca ele reprezinta un simplu joc de noroc, desi crezi ca e o pierdere de bani, desi crezi ca nu aduc niciun profit, desi crezi ca este o bataie de joc, o cursa a vietii, o farsa facuta de managerii caselor de pariuri celor care "investesc", eu iti prezint o alta perspectiva.
Ce este mai bine de facut? Ce sa alegi intre a paria si a te droga? Ce alte provocari mai exista? Pariul este un risc asumat de un muritor firesc, un mod de a gasi fericirea, un mod de a te distra, o provocare ce te tine in priza. Este acel element care te tine treaz: "poate o iesi acum combinatia". Este un rau bun! Nu cred in faima ce poate aduce un castig imens, nu caut sa-mi cladesc caramizi de bancnote, nu vreau decat sa mai am o alternativa.
Ma simt inconjurat de un zid de pietre, intr-un loc plin de umezeala, stand si respirand mirosul de pamant, combinat cu niste vegetatie in putrefactie, igrasia isi face din ce in ce mai simtita prezenta, nu am incotro sa alerg, nu ma pot misca, spatiul este foarte strans, metrul patrat in care traiesc mi se pare ca devine tot mai stamt, vreau sa ma catar, sa vad lumina zilei, incerc sa scormonesc cimentul aflat intre pietrele zidite, dar nu reusesc. Sunt captiv. Captiv intr-o lume ingusta, fara speranta, fara riscuri, fara vre-o urma de viata.
Da, toti avem viata si cu totii murim, nu stim cand, dar e singurul lucru ireparabil. Cum ar fi daca nici macar aceasta lupta contra cronometru nu ar exista? Nu ar mai fi pariuri, droguri, placeri, sperante, nu am mai avea "optiunea" suicidului. Nu am mai putea fi astfel "arbitri". Totusi... exista moartea. Poate ca moartea e mai grava decat insasi viata.... pate ca e mai usoara. Viata devine prea obisnuita. Dar moartea, te ia prin surprindere. Viata aduce palceri. Moartea, numai durere.
Dar, mai exista o asa numita "viata moarta". O viata netraita, negustata, o viata fara riscuri, fara provocari, fara sens, fara scop, fara fapte, fara esenta. Doar ani, nume si individ. Ce sa faci cand viata TA devine astfel? Totul este....ucigator de sinistru, anost, un abis al neimpacarii cu sine. Mai exista oare sansa?
Viata mea .... .... .... este buna. Este aproape perfecta. EU sunt rau, imperfect. Un anonim notoriu. Nu voi lua cu mine dincolo decat numele. El nu trebuie sa fie nici cat de putin patat. Tot ce trbuie sa fac bun, am de gand sa o fac in viata. Dupa, sunt neputincios. Post-mortem, pot doar sa fiu amintit. Doresc sa fiu ingropat intr-un cimitir cu crucile la fel. Identice. Sunt la fel ca ceilalti DUPA. ACUM pot fi diferit. SUNT DIFERIT. Poate ca exista si alte lucruri deosebite in viata peste care trec cu usurinta. Vreau sa le descopar. Cat mai curand. Vreau sa las in urma mai mult decat un nume stralucitor. Vreau sa las fapte demne de un ANONIM NOTORIU. Vreau sa las oameni in urma cu un gust palcut. Vreau sa las in urma multe.
Vreau sa fiu intelept. Vreau sa simt cand e pe sfarsite. Vreau o finalizare perfecta. Vreau sa fiu EU! Nu vreau averi, nu vreau faima, nu vreau decat o singura implinire: sa nu fiu un comediant in viata, dar nici un parieur. Vreau sa fiu OM. Sa pot trece peste orice ziduri, peste orice piedici, peste orice prieten "secerat", peste tot.
Vreau sa-mi gasesc implinirea: sa am o familie, sa pot sa-mi educ copiii si sa fiu un sot iubitor. Daca o sa am aceste 2 lucruri, voi muri implinit. Desi voi fi ingropat intr-un mod obisnuit, voi muri ca un rege, ca un erou.
VOI REALIZA CEVA. VOI INVINGE RISCURILE SI VOI CASTIGA PROVOCARILE.
Voi muri un Silviu BUN.

Starea de Spirit

Nu va scriu azi in blog. Maine, promit! Mi-e prea lene, prea scarba, e prea comun ce (mi) se intampla... Vreau doar sa pot trece peste.... oameni.... evenimente.... zile.... timp.... meteo.... luna.... ora... pranz... mate.... bio... drum... noapte.... O gramada de lucruri peste care trebuie sa trec, dar peste care nu am neaparata nevoie sa trec.... As vrea sa raman inghetat, fara sa constientizez timpul, sa fiu, punct. Vreau sa vad ce se intampla. Vreau sa stiu cum este sa traiesti fara sa simti.

-va urma-