Sustin Cruciada Culturii

De cand asteptam sa apara un video/ad/promo pentru a minimiza influenta fecaloizilor din mass media, mai ales cei de la TV. Nu-s absolut impotriva televizorului, insa am renuntat demult la el. E un mijloc de a-ti petrece vremea tampindu-te. E ca si cum ai da Bach pe manele. Sau ai manca seminte la teatru. Sau ai aplauda la opera dupa primul act.



Feel free sa dati mai departe

End of a beautiful day

Iata-ma ajuns si la finele zilei, coplesit de unele mesaje, de unele convorbiri, de unele persoane. M-am topit de fericire azi. Am retrait clipele imbatate in happiness, dragul de a trai, de a povesti, de a ma gandi la mine. Si la voi.
Acum am simt special. Simt ca 20 se merita. Simt ca 20 face diferenta. E foarte cute. Am avut o zi de calitate. Si sunt happy ca nu a stricat-o nimeni. Cred ca o pot pune la palmares, alaturi de alte 2 zile perfecte.
Tot ce imi lipseste este o jumatate perfecta. Dar o sa apara si aia. Sunt convins. Macar acum am speranta. E ca in filmul ala, X Files: I WANT TO BELIEVE. Cred ca am facut pasul acela: i believe.
Super tare 20-ul asta, isi face treaba singur.
Sper sa-mi amintesc mereu de ziua asta, cand am recitit cu ai mei compunericile din gimnaziu, cele reusite si profunde ce au meritat sa fie pastrate, o compunere din liceu, despre "ce vad eu in oglinda cand privesc obiectiv", despre fazele ce le faceam cand eram prunc mic, adica mic si nazdravan, relatate de ai mei scumpi parinti si bunici... O zi plina din toate punctele de vedere. Si plina de surprize placute. Exact ce mi-am dorit. Acum sunt melancolic, sensibil si miscat de ce am trait azi. Gen FERICIREA. Duceam lipsa de senzatia asta incomparabila. Ador sa fiu fericit. Si sa ii vad pe cei din juru-mi la fel. E o armonie deplina. Si cred ca merita sa te zbati sa o obtii. Actually, la asta cred ca se rezuma viata. Sa te caznesti ca fii fericit.
Again, really love u people, cei care azi ati facut parte din fericirea mea. Si ati ajutat sa o simt. Mai vie ca niciodata.

De 20 de ani... EXIST [?!]

E statusul ce l-am avut si la 18 ani, evident modificat acum. Ma simt excelent. Ii simt aproape pe cei dragi, primesc telefoane din juma in juma de ora, toti cei apropiati se gandesc la mine. E o zi superba. E soare afara, e cald si in inima mea.
20 e un alt inceput. Un inceput bun. Un prim pas in viata. Adevarata viata, cea cu planuri de viitor si cu fericire in coada. 20 E o varsta perfecta. E cea a visurilor implinite si a dorintelor realizate, a prietenilor adevarati, a nemuririi dragostei. E varsta la care as vrea sa nu imbatranesc. E aproape perfect.
Savurez picaturile de zambet de pe chipurile alor mei, savurez extazul de a exista.
22 februarie 2010 e un inceput sublim, inceputul varstei la care ma simt pregatit. Pregatit de a imi pregati fericirea.
Multumesc tuturor celor ce mi-au fost aproape si celor ce m-au avut in gand azi.

AMR-2-zile Night & FUN-wid-friends

Laptaria lui Enache. Ora 18:20. Genial. Fum, muzica buna, atmosfera de party, veselie, harmalaie, sticle ciocnite, tipe dragute. Astept sa imi soseasca invitatii, ma asez la o masa, iau o Stela NA, pentru moment, totul foarte tare. Mai putin partea cu fumul. Sosesc cei cu pricina, depanam amintiri, radem, ne sicanam, ne amintim de faze din liceu, care mai de care mai penibile sau amuzante, o barfa mica, la modul care ce a mai facut si pe unde a mai ajuns si cum mai duce, intr-un cuvant o seara reusita. Asta in pofida faptului ca la 8 jumate a trebuit sa evacuam localul din cauza la niste luzari. Scuzati, Nightlosers. Drept urmare, am luat-o frumusel la pas si ne-am croit drum pe Magheru inspre Romana. Am tras la Mec si a urmat inca o repriza de rasete isterice si bancuri desuchiate.
Si mi-am tras un nou amic: Jack. Jack Daniel's. :D
PS: Ty Patratel, Master, Ardeia and Punc.
Post post scriptum: Punc, u owe me sumthing.

Era sa uit...

In drum spre noul mall misto din capitala, AFI Palace, adica in tramvaiul 25, am trait o alta experienta bizara. As in la un moment dat, incetinim si nu intelegeam de ce. Cam la cateva sute de metri in fata noastra era un alt tramvai, stationat, insa era ceva in neregula. Si zic asta pentru ca eram cam intr-o zona pustie, cu o sosea in stanga noastra, soseaua Progresului cred ca-i zice si in fine... Se urneste ala din fata intr-un tarziu. Ajungem noi in statia respectiva(atunci am realizat ca ala statuse atat in statie, whatever). Ei bine asa ceva nu am mai vazut in viata mea. Ma simteam ca un puscarias evadat. Erau, fara sa exagerez, aproximativ 8~10 politisti si in rest, pana la 10~15 de controlori in statie. Fix ca la parnaie. Si scriau gaborii, p***-m-as in palariile lor, la amenzi cat nu au scris in viata lor la examenele pe care le-au copiat. Deci saracii nici in generala nu au scris atat, cand le dicta invatatoarea. Serios! Urca o femeie sa ne verifice BELETU sau ABONAMENTU si dupa ce ma holb insistent la jaful ei de legtimatie, cu husa ciobita si vai mama ei, aratata pe dos, se simte tanti si o intoarce astfel incat sa desifrez din ea ca e controloare, ii intind biletul uitandu-ma pe geam. Am mai povestit episoade similare, cred. Coboara. Si se duce in grupul ei si clampane seminte. Scuipand pe jos cojile. Ceilalti, capsomani sau curcanei, ce nu erau bizi luand spaga/scriind amenzi mimau high-life-ul fumand sau povestind... who knows what? Politici probabil. SI ERAM ORIPILAT!!! AM AJUNS IN ORASUL MEU NATAL SA FIU CONTROLAT CA UN INFRACTOR?!?!?! 3 urca in tramvai, restul stau jos sa nu cumva sa indrazneasca cineva sa coboare... Ca intra la interogatoriu. Cu organu'. Nu va spun care, doar atat: nu va e rusine! Penibililor! Si parasutelor! Cu o clasa in plus fata de cate culori are steagul pe care voi jurati iar eu mictionez asupra lui si a juramantului vostru. Urasc raziile, sistemul si ratatii de bugetari. Pe toti. Tara e de cacat, dar cu voi, devine de balega.

Reviving the Bucharest spirit

Azi-noapte am dormit la un prieten de-al meu. Sta undeva pe la Piata Sfantul Gheorghe. So, a trebuit sa merg pe jos ca sa ajung azi acasa. Si tocmai uitasem cum este sa mergi prin jeg si flegme, mai nou afise cazute in zapada flescaita si transformate intr-un fel de pasta, cum e sa urci in masina si sa iti tuseasca toti mosii inspre tine, sau sa fii calcat de babe disperate sa prinda loc pe scaun. De asemenea, am uitat cum e sa faci 100 de metrii in masina fiind, in 20 de minute, din cauza aglomeratiei, iar penibilii de politisti nu fac altceva decat sa dea vertiginos din palme crezand ca descongestioneaza traficul... Insa, ce mi-a placut la mine a fost faptul ca simteam ca acolo apartin. In haosul ala. In freamatul continuu de pe strazi. Simteam ca traiesc si orasul respira cu mine. Ca suntem in acelasi ritm. Ca rezonam. Deci tot am ramas bucurestean. :D
Seara am petrecut-o in compania iubitilor mei prieteni din Vianu. La un Burger King, pentru ca duc lipsa de fast-foodul asta in Timi. Si imi lasa si acum gura apa cand ma gandesc la namila de triplu whooper devorat de catre subsemnatul. Of, cum sa slabesc eu in felul asta?!
Si o surpriza neplacuta a inchieat seara si consta in faptul ca mi-am deschis mailul si hopaaaaaaaaa. Am primit un e-mail prin care mi se cerea sa completez calendarul cu ziua mea de nastere celei mai josnice fiinte pe care am cunoscut-o ever, o zdreanta ce mi-a mancat o parte buna din ani. Un gunoi. Si Doamne fereste sa ma reintalnesc cu ea ever. Pentru ca sunt dispus sa ma dezlantui. Nu ma intereseaza absolut deloc ce si cum si de ce in legatura cu ea. Ma aprind numai cand imi amintesc numele. Chipul aproape l-am uitat deplin. Daca exista o combinatie intre ura, dispret, nepasare, nervi si cele mai negre ganduri pe care le am fata de cineva si toate acestea reunite poarta un nume, as vrea sa stiu si eu cum se cheama.
Asa mi-am incheiat seara. Si postul acesta.

Thoughts

Imi place sa beau. Si urasc sa fiu beat. Si ca un facut, cifra 4 parca e cea mai tare. Din nou, ca si la balul din a 12-a, cele 4 shoturi de tequila m-au rapus. Urasc. Simt ca pierd lupta cand ma imbat. Plus ca e senzatia aia naspa ca ai ratat evenimentele, tre sa-ti povesteasca altu' ce si cum s-a intamplat, cum au curs lucrurile. Doamne, ce mai urasc sa ma imbat. Si de ce iar din 4 shoturi date unul dupa altul? Simt ca si cum as fi fost furat, amagit, ca o marioneta in mainile pricepute ale alcoolului, care isi instaleaza fortele miseleste in mine si ma domina. Si ma culc. Si o iau de la inceput.

~~~~***~~~~

Era petrecerea de 20 de ani. Imi serbam schimbarea prefixului cu o saptamana mai devreme, impreuna cu colegi si colege simpatici. Un grup restrans de amici. Atmosfera e super, muzica buna, spre deosebire de alte seri, localul cam gol, as putea zice perfect pentru a ne manifesta, urla, zbiera, rade si alte apucaturi hilare pentru niste tineri trecuti de primul semestru al politehnicii. M-am simtit bine. M-am simtit important. M-am simtit genial. Desi nu ma incanta faptul ca incurand implinesc doua decenii, parca suna mai bine douazeci decat nouasprezece. Nu? Te duci la una, te recomanzi, intamplator, de dragul conversatiei te intreaba "Craiule, cati ani ai?" iar tu vii cu buzduganul "DOUAZECI" si ii strapungi scutul inimii, o farami si devine toata a ta. Nu ramane decat sa o savurezi si sa ramai cu ranjetul pe buze pentru ca ai dat lovitura. Glumesc. Nu simt nicio deosebire acum cand imi traiesc ultimele zile din cei 19 ani trecuti, fata de atunci cand voi pasi sfios si temator in tainele celui de-al 20-lea. Insa amintirile stranse la trecerea dintre ani vor fi pastrate de mine mereu. Nu am sa uit noaptea in care am iesit cu cei dragi ai mei din Timisoara. Si e cu atat mai deosebita amintirea, cu cat pui ca ei sunt colegii mei de studentie. Am ce le povesti plozilor mei.

~~~~****~~~~

Tot sambata am serbat si alaturi de cele mai importante persoane pentru mine din micul oras de pe Bega. De domnul si doamna X. Am tinut mortis sa fie si ei partasi la "marele eveniment" pentru ca ii consider mai mult decat niste simpli oameni. Ii consider unchii mei. Pentru mine ei reprezinta o cheie. Este cheia care mi-a deschis noi usi spre orizonturi minunate. Este cheia fara de care acum nu stiu unde si in stare as fi fost. Sunt patronii mei. Ingerii mei pazitori.

~~~~****~~~~

Urmeaza sambata seara. Bagajul e facut, strang prin casa, radiez de fericire ca ma intorc in Bucuresti. Cealalta casa. Adica celalalt ACASA. Calatoria a fost lunga, si grea, poate unde ma dezobisnuisem cu drumul lung si anost si fetele plictisitare si enervante ale celor din vagon. Habar n-am. Stiu doar ca atat de plictisitoare si de tampita calatorie nu am mai avut de cand am mers prima data la Timisoara cu trenul, adica prin clasa a 10-a. Skip. Ajung unde vroiam: tot entuziasmul meu s-a stins odata cu jegul din Bucuresti, cu gropile, pardon, craterele din asfalt, cu mormanul de zapada stropita cu namol si mizerie de la marginea trotuarului, cu ratatii din trafic, care, de nervi azi nu am mai suportat tupeul unuia si dupa claxoane insistente, l-am depasit si i-am taiat calea ca ultimul tigan... Of. Abia astept sa-mi vad prietenii de aici si sa ard gazul de pomana in Laptarie.

~~~~****~~~~

Bye bye sesiune. S-a dus si panarama asta. Gata cu distractiile nocturne, care mi-au dereglat bioritmul in asa hal, incat acum eu parca sarbatoresc revelionul in fiecare noapte, pentru ca mai devreme de 4 nu pot dormi, adio cursuri scrise in word si listate in complex tip "copiuta", adio foi scrise ca la masina cu aceleasi teoreme de enshpe mii de ori... raman numai restantele =))) ROFL ^.^
Pot zice ca din cauza analizei, ce mi-a taiat tot cheful de invatat, fiind primul examen picat, as in 0 out of 1, ulterior nu am facut decat sa imi introduc piciorul si am lasat sa vina de la sine totul. Si surprinzator, cu minim de efort depus am trecut 2 examene din 4. Sublim. Adica nu, SUPERB, dupa cum i-am zis profului de algebra cand el mi-a comunicat ca am facut de un 5 acolo. Foarte comic omul ala. As vrea sa mai pastrez legatura cu el daca as putea.

Pe viitor... Nu stiu. Doar unele asteptari. In rest, spontaneitatea si ce-o da Dumnezeu. Sper sa fie lucruri bune. Si placute.