Post fara rost

Scuze de rima. Nu mi-o insusesc pentru ca nu am vrut sa rimeze si nici nu-mi plac cuvintele din ea. Pe unul il percep prea tehnic, iar pe cel de-al doilea prea uzitat.
Am chef sa scriu. In blog, in detrimentul conspectului pentru maine de la fizica. De data asta nu mi-am propus un subiect anume, nu mi-am propus sa dezbat ceva, nu am patit nimic iesit din comun azi, e doar dorinta arzatoare de a ma juca (pe undele sonore ce vibreaza in aerul camerei mele, insufletite de Vama, piesa "Cantec prost") cu niste jucarii unice si in fiecare clipa diferite, in functie de cum sunt folosite sau rostite - cuvitele. Da, am chef sa stau si sa filosofez. Nu imi pasa de data asta ce va iesi din postul meu. Imi doresc intens sa vina vara. Eu unul prefer caldura mare decat frig de crapa peretii. Si vreau vara ca sa evadez. Sa pot sa merg la mare. Sa pot sa stau la soare toata ziua, sa adorm pe plaja, sa simt nisipul cum frige, sa se imbibe prosoapele cu iz de sare, sa stau pur si simplu intins sub razele fierbinti ale soarelui. Mi-e foarte dor de tot ce reprezinta marea. De tot ce se intampla numai la mare. De toata apa ce se varsa peste alta apa cand vine valul si se sparge in mii de bule albe, zgomotul ala e de vis.
Mai e si faptul ca nu mai vreau haine groaseeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee un alt motiv pentru care astept vara. M-am saturat de trotuare cu noroi inghetat, de copaci goi, de intuneric la ora 18.00, de atatia nori si ploaie, de balti si asa mai departe.
Mi-aduc aminte acum de o intrebare ce ne-a pus-o gunoiul de profesor de filosofie din clasa a 12a. Suna cam asa: CE AI FACE DACA AI AVEA UN INEL CARE, PURTAT, AI DEVENI INVIZIBIL? Si atunci nu am stiut ce sa-i raspund. Sau nu cred ca imi doream sa fiu un agent 007 sau sa imi bantui nu stiu ce profesor si sa-i mut mobila prin casa, asa cum au raspuns unii colegi. Insa acum cred ca stiu ce sa raspund: as incerca sa fac tot ce fac acum, nu sa incalc regulile, legile si asa mai departe, doar ca sa nu mai am prosti in jur. Sa nu mai am critici tampite, sa nu mai tre'asca sa dau raportul la profesori, sa nu mai dau examene, sa particip pur si simplu la cursuri si sa-mi insusesc din ele ce am nevoie si ce mi se potriveste, nu sa mi se toarne in cap si sa mi se impuna ce sa invat si cat, as vrea sa le vad fetele la politisti cand as conduce cu 160 km/h in localitate (da, stiu, am zis fara breaking the rules, dar asa sa imi bat si eu joc de ei) si nu ar vedea pe nimeni la volan, as vrea sa pot sta ore in sir in Piata Unirii si sa privesc oamenii, sa iau seama la gesturile lor fara sa fiu considerat un nebun pervers, as vrea sa pot sa ma plimb toata noaptea prin parcuri fara sa imi fie frica de hoti sau de garda ce patruleaza si imi gasesc cine stie ce vina doar ca sa isi scoata si ei un ciubuc mic, as merge in "misiune de recunoastere" la iubita mea, as privi-o din afara geamului cum doarme, cum se intoarce de pe o parte pe alta, as privi cu gelozie frumusetea ei si inocenta... Categoric as merge in vizita la presedinte sa rad in sinea mea de cum trage sforile, cu siguranta mi-as bate joc de orice smecheras din asta cu bani ce sufera de el prin terasele Dorobantului, probabil spargandu-i geamul de la Bentley sau stropindu-l in fata cu cocktailul din care soarbe de zor in timp ce se uita inistent in tatele false ale prietenei sale, pe care probabil el i le-a facut cadou de ziua ei, ca na, trebuie cineva sa o intretina si pe ea, nu?
Ma gandesc ca ar fi dragut sa dorm in fiecare seara altundeva, adica in vreo camera neocupata de hotel, cum ar fi Inter, sau Marriot si neaparat in cartierul Primaverii va trebui sa poposesc.
In cele din urma as fugi din tara, as vizita tot ce merita vizitat in straintate, dupa care as fugi intr-un loc uitat de lume. As incerca sa fug chiar de mine. Sa vad daca se poate. Sau de viitor. Sau de acum. As vrea sa pot trai in viitor. Si sa evit prezentul. Nu stiu, iti trebuie si pentru asta vreun inel, ceva? Ca ala chiar mi-ar trebui. As vrea sa nu existe timp. Nici ca notiune, nici ca dimensiune, nici ca si cuvant. Sa nu fie. Si in locul lui sa fie dragoste. Da, dragoste! As vrea sa vad cum ar fi lumea atunci. Ne-am mai uri unii pe altii? Sau an reusi sa ne asociem asa incat sa nu existe dispute? Am pretui mai mult iubirea? Am sti sa o definim? Sau sa o simtim ca pe ceva permanent, la care sa ne raportam mereu? Exact precum facem cu timpul: ne uitam la ceas. In cazul iubirii la ce ne-am mai uita? La inimi? Am putea sa avem sufletul neintinat incat sa putem sa ne uitam fara frica unii la altii? Incat sa nu ne temem ca cineva ar vedea in inima noastra altceva decat afisam? Sau poate am putea face niste ceasuri speciale, pentru masurarea iubirii. Cea din exterior si cea din interior. Adica cea pe care o oferim si cea ce ni se ofera. Atunci nu cred ca am mai avea nevoie de spitale, de arme, de razboaie, de nimic. Doar niste locuri speciale unde sa ne simtim bine. Sufleteste. Sa mancam fericire si sa traim in pace. Sa nu stim altceva decat sa iubim, sa fim iubiti si sa ajutam la crearea fericirii.
Dar nu e dupa cum vreau eu.