Rutina pe care mi-am facut-o de-a lungul sederii mele in Timisoara, mai exact drumul pe care il parcurg(eam) aproximativ zilnic, acasa - alee printre blocuri - traversez intersectia - troleibuz - scoala si intors parca simt ca incepe sa se dizolve. Si motivul este unul cat se poate de anormal la un comod nonconformist si foarte apatic, asemeni mie: mirosul de flori de primavara.
Am observat azi in timp ce veneam din oras ca prefer mersul pe jos doar ca sa simt cum miroase un corcodus inflorit sau mai stiu eu ce pomi isi ridica maiestuos crengile pline de vlaga, ca bicepsii unui culturist indopat cu steroizi, in gradinile din fata blocurilor. Imi place. Parca se pierde din aspectul ala citadin, se ignora detaliile intepatoare ochiului cum ar fi tomberoane pline pana la refuz facute cazemata in fata scarilor sau mucuri de tigara aruncate in sila pe jos sau trotuarul prost delimitat, sau vesnicele masini cocotate pe bordura ca o closca pe oua. Se revigoreaza orasul. Natura il consuma si uitam de mecanizarea lui extinsa pana la robotizare. Devine...locuibil. Calduros si ospitalier. Caracteristici pe care felul meu de a fi (cel cinic si mizantrop) nu le poate ocoli. Imi sar in ochi.
Ce tare. E savuros cand ma trezesc miscat de nimicuri ca acestea. Imi aduc aminte ca sunt si eu un om.
Din cand in cand. Rar.
Un comentariu:
si mie imi plac aceste mirosuri, si prefer sa ma plimb si sa le simt decat sa merg cu busul unde simt esenta transpiratiei :)))
Trimiteți un comentariu