Fericire

Oare noi, ca oameni, suntem intr-adevar capabili sa fim fericiti? Stim ce este aia fericirea? Stim sa ne facem fericiti?
De ce nu se cumpara fericirea? Sau de ce nu o gasim de vanzare la colturi de strada, ilegal? De ce nu se vinde la kilogram, in alimentara? De ce nu o gasim atarnata in rafturi, etichetata si cu un pret stabilit? De ce nu ni se scade de pe card? De ce nu exista postere, bannere, tricouri cu "Vrei sa fii fericit? Suna-ne sa-ti spunem cum."? De ce nu luam o pauza de la lucru si nu ne dozam niste fericire? De ce nu este expusa in vitrine precum ceasurile Longines, cristalele Swarovski, ochelarii RayBan, vesnicurile Nike-uri sau toalele Armani? De ce intotdeauna exista cineva care ne promite fericirea, fie el ministru, presedinte, primar, prieten(a), amici sau rude, dar adesea esueaza in a isi indeplini promisiunea?
Nu cautam fericirea unde trebuie. Fericirea nu va sta niciodata pironita intr-un raft sau lipita pe vreun geam. Fericirea este ca o raza de soare. Trebuie sa o lasi sa patrunda, sa nu ii stea nimic in cale, sa nu fie obturata, sa nu fie deranjata, sa nu fie acoperita. Fericirea nu trebuie speriata. Nu trebuie manjita, nici privita cu superficialitate. Trebuie pretuita.
Fericirea este mereu mai aproape decat credem noi. Este mereu langa noi. Nu este in parfumul Givenchy, dar este in dara de miros irezistibil lasata de ea, atunci cand trece pe langa tine si privirile voastre se intalnesc. Fericirea este in ochlarii de soare, simpli, de plastic, pe care ii cumperi piticului tau, atunci cand il plimbi in parc vara, pentru ca asa te-a rugat. S-a agatat de pantalonii tai ca vrea si el, poate pentru ca a vazut pe un alt baietel cu ochelari albastri, iar al tau vrea rosi. Fericirea se intampla atunci cand un cersetor primeste bani, pentru as-i satisface un viciu sau pur si simplu pentru a manca o paine proaspata. Fericirea zace in banalul gest de a ti se tine usa deschisa atunci cand intri in bloc. Fericirea este in secunda cand vezi pe ecranul mobilului tau, un nume de la care nu mai primisei telefon de un munte de vreme. Fericirea este cand vezi pe geam ca ninge, iar la tine in casa este cald. Fericirea este cand poti sa mergi, sa sari si sa alergi pentru ca a venit primavara. Fericirea se ascunde in discutiiele de la o bere cu prietenii, unde uiti de tot si stii doar sa gravezi in tine starea de euforie. Fericirea este in lumina de afara ce te trezeste dimineata, in locul zdranganitului sonor al desteptatorului. Fericirea este in sarutul pe buze ce-l dobandesti pentru "la revedere" de la ea. Este trandafirul adus fara ocazie speciala, de el. Este in apa de izvor rece care iti inunda inauntrul tau insetat si copt de soarele de vara. Fericirea este cand stai trantit pe nisip, noaptea, e muzica si veselie la terasa de pe plaja, iar tu privesti la cerul curat, mereu la fel si neinnourat, in timp ce marea iti uda putin cate putin hainele, val cu val si racoarea iti cuprinde trupul. Fericirea este cand gusti din tortul de ziua ta sau ciocnesti sampanie cu cei dragi. Fericirea este cand ploua cu soare si mai apare si curcubeul.
Fericirea e acolo. O putem vedea mereu? Sau ne scapa printre degete, aluneca precum mercurul din termometru spart si se imprastie pe jos, se risipeste si nu o mai gasim? Sau poate fuge pur si simplu, satula de ura din jur, de nedreptatea ce renaste la fiecare gest nepotrivit, tot alungata de injuraturi, atitudini si eclipsata de lipsa de iubire? Putem sa o prindem, cu singuranta. Trebuie doar sa ascultam soapta ei, sa ne oprim din zbuciumul de zi cu zi si sa o lasam sa se intample. Asta ne este sortit si scris sa facem. Sa o cautam. Si se va lasa gasita.