I can hardly say what i really feel. Perhaps the best word is "confused"... But what i do know for sure is that... you see, life isn't always fair... and sometimes it isn't fair with me. It gave me many things, but still wants to steal them from me, and, instead, it offers only wounds. It wasn't ment to be this way. I'm sure. But... can't find the reason WHY. WHY the hell everything that's supposed to last forever... is about to melt just in the very next moment ?!?!
I cannot live without these memories... OUR memories.... I miss u leanin' on my shoulder while we're sitting in the bus, i miss yor hand holding mine so tight and warmly each time we were walking, i miss your eyes looking gently into mine while our lips couldn't get apart, i miss your hugs on the bench.... i miss you. I want you. I couldn't live without you. What can i do without you?
... Who am I without you? Are you aware of that...?
I wanna keep you... keep you a whole life... but is it possible? I can't stop thinking of you... of us... yes, I'm an addict.
Be my drug, happiness pill!
joi, 25 septembrie 2008
miercuri, 10 septembrie 2008
Apogeul... sau o alta culme de pe care voi cadea curand?
Da, Bub, viata mea s'a schimbat deasemenea total. Si, surprinzator, intr'un mod bun. De cand ai inceput sa faci parte din ea, ma simt altfel, simt ca pot fi altfel, simt ca pot face totul, imi dai incredere in mine si extrem de multe motive sa te iubesc. Tu le stii mai bine, nu are sens sa le enumar acum. De fapt, nu mai exista Bub, ci pui.
Chiar faptul ca scriu iar in blog, iti e datorat tie... Stii, esti cea pe care am visat'o mereu, insa pana acum nu am avut taria sa deschid ochii... Nu am avut puterea sa cantaresc corect lucrurile... Poate nu am avut nici sistemul de valori necesar sa compar... Dar totusi, acum te am pe tine. si da, pentru multi pare o prostie, pare o lasitate, pare falsitate, pare nepotrivire, insa nu ma intereseaza. Eu stiu ce este in inima mea, situ cum s'a intamplat, ce s'a intamplat si mai stiu ca acum nu mai e nimeni care sa imi promita marea cu sarea. Totodata, stiu ca si tu cunosti ce este in inima mea, iar asta ma face sa uit de absolut toate gurile rele.
Nu vreau sa lamuresc acum pe nimeni, in nicio privinta. Vreau doar sa stie toti ca de acum noi inseamna doar 2, vorba unui cantec. De acum cel mai greu va fi sa mentinem dragostea pe acest pisc. Nu cred ca as suporta o cadere, mai ales daca va fi vorba de noi. E greu sa iubesti si sa pierzi, sa ai si sa ti se ia, sa fii in extaz, apoi depresat, sa iti amintesti si sa nu poti dormi de nervi... Sper ca nu se va ajunge acolo. Gandul acesta ma obsedeaza. Cum va fi sa trebuiasca sa uit de plimbarile prin parc noaptea, cand nu gaseam straduta de iesire, de toate cele 6 ore pe zi cat bateam Bucurestiul in lung si'n lat, de meniul meu de la KFC si Liptonul tau vesnic, de saruturile fierbinti si incarcate cu atata dragoste incat nu mai plecam de la bancutz, de vesnicele mesaje sau telefoane din statia Eroilor cand se auzeau comentarii "dar nu v-ati vazut acum 10 minute"....
As da tot ce am mai bun si mai drag, chiar si acel HALL OF FAME, pentru a fi alaturi de tine si pentru a trai mereu clipe ca cele conturate mai sus. Nu as vrea sa se termine acest film, acel cosmar transformat in vis de un ingeras, aceasta poveste de dragoste cladita pe multe lacrimi, multa tristete, multe certuri, niciodata. Ci, toate sa ramana acolo, jos, la temelie, unde le este locul, ingropate.
Am crezut ca am gasit fericirea acum cativa ani, dar fericirea mea nu a fost nici acolo, nici in "tovarasi", nici in distractii, nici in toate tampeniile, pe care, paradoxal, le cunosti, ci in tine.... Daca tu vei pleca vreodata, stii de pe acum ca ai luat fericirea mea cu tine.
In incheiere, ma bucur ca am reusit sa te ridic si ma bucur ca percepi dragostea mea... Si imi e greu sa imi exprim dragostea in cuvinte, in blog... Am asa... o stangacie in a scrie despre ce simt si cum simt fata de tine... Mai adaugam la asta si pesimismul meu... si e gata :)
Cum ziceam mai ieri-alaltaieri, nu gasesc cuvinte care sa exprime cat si cum si in ce masura te iubesc... Asa ca recurg, ca si tine la...
TE IUBESC!
P.S. Sa nu te aud ca zici ca te plagiez :P
Chiar faptul ca scriu iar in blog, iti e datorat tie... Stii, esti cea pe care am visat'o mereu, insa pana acum nu am avut taria sa deschid ochii... Nu am avut puterea sa cantaresc corect lucrurile... Poate nu am avut nici sistemul de valori necesar sa compar... Dar totusi, acum te am pe tine. si da, pentru multi pare o prostie, pare o lasitate, pare falsitate, pare nepotrivire, insa nu ma intereseaza. Eu stiu ce este in inima mea, situ cum s'a intamplat, ce s'a intamplat si mai stiu ca acum nu mai e nimeni care sa imi promita marea cu sarea. Totodata, stiu ca si tu cunosti ce este in inima mea, iar asta ma face sa uit de absolut toate gurile rele.
Nu vreau sa lamuresc acum pe nimeni, in nicio privinta. Vreau doar sa stie toti ca de acum noi inseamna doar 2, vorba unui cantec. De acum cel mai greu va fi sa mentinem dragostea pe acest pisc. Nu cred ca as suporta o cadere, mai ales daca va fi vorba de noi. E greu sa iubesti si sa pierzi, sa ai si sa ti se ia, sa fii in extaz, apoi depresat, sa iti amintesti si sa nu poti dormi de nervi... Sper ca nu se va ajunge acolo. Gandul acesta ma obsedeaza. Cum va fi sa trebuiasca sa uit de plimbarile prin parc noaptea, cand nu gaseam straduta de iesire, de toate cele 6 ore pe zi cat bateam Bucurestiul in lung si'n lat, de meniul meu de la KFC si Liptonul tau vesnic, de saruturile fierbinti si incarcate cu atata dragoste incat nu mai plecam de la bancutz, de vesnicele mesaje sau telefoane din statia Eroilor cand se auzeau comentarii "dar nu v-ati vazut acum 10 minute"....
As da tot ce am mai bun si mai drag, chiar si acel HALL OF FAME, pentru a fi alaturi de tine si pentru a trai mereu clipe ca cele conturate mai sus. Nu as vrea sa se termine acest film, acel cosmar transformat in vis de un ingeras, aceasta poveste de dragoste cladita pe multe lacrimi, multa tristete, multe certuri, niciodata. Ci, toate sa ramana acolo, jos, la temelie, unde le este locul, ingropate.
Am crezut ca am gasit fericirea acum cativa ani, dar fericirea mea nu a fost nici acolo, nici in "tovarasi", nici in distractii, nici in toate tampeniile, pe care, paradoxal, le cunosti, ci in tine.... Daca tu vei pleca vreodata, stii de pe acum ca ai luat fericirea mea cu tine.
In incheiere, ma bucur ca am reusit sa te ridic si ma bucur ca percepi dragostea mea... Si imi e greu sa imi exprim dragostea in cuvinte, in blog... Am asa... o stangacie in a scrie despre ce simt si cum simt fata de tine... Mai adaugam la asta si pesimismul meu... si e gata :)
Cum ziceam mai ieri-alaltaieri, nu gasesc cuvinte care sa exprime cat si cum si in ce masura te iubesc... Asa ca recurg, ca si tine la...
TE IUBESC!
P.S. Sa nu te aud ca zici ca te plagiez :P
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
